De la demersuri la rezolvare e cale lungă

Foto

Prefectul Mirela Adomnicăi a lipsit de la întîlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu aleşii locali şi oamenii de afaceri de la Suceava, cu toate că a fost invitat. Există o explicație la îndemînă și anume că Mirela Adomnicăi, fost membru PSD pînă la numirea în funcţie, a dat ascultare partidului și și-a găsit altceva de făcut. Nici nu e mare tragedie că n-a venit, deși politicos era să fie prezentă, așa cum alți primari PSD au și fost. Pînă la urmă, respectul e față de funcție, nu musai față de persoană. E de apreciat totuși că în ciuda atitudinii cu iz politic, prefectul Adomnicăi prezintă interes pentru evenimente de alt gen, din județ, cum ar fi revolta cetățenilor de la Crucea. Ceea ce era chiar obligatoriu. Peste 100 de oameni au protestat vineri în zonă față de starea deplorabilă a Drumul Național 17B. La cum se circulă de la Crucea la Chiril, numai de anvergura naționalului nu e, dar cum altfel să ne simțim noi ultimii oameni, dacă nu ținuți în beznă și mizerie, uitați de lume. Relevante de altfel și cartoanele creativilor protestatari: „Uite groapa, bat-o vina, am venit să-mi rup maşina în frumoasa Bucovina”. Faptul că oamenii au dreptate știe foarte bine și doamna prefect, așa încît susținerea declarată pentru rezolvarea problemei oamenilor era de așteptat. Mirela Adomnicăi a dat asigurări că va face demersuri alături de primar la Ministerul Transporturilor. Mi-e teamă că intențiile și solicitările nu sunt suficiente, dar sunt sigură că momentul în care rețeaua de drumuri va fi normală, adică acoperită de un strat de asfalt decent, nivelul nostru de trai va fi cu mult mai ridicat și viața noastră mai ușoară. Adică peste mulți, mulți ani.

Alina Mihăescu

Exit mobile version