De la Suceava, Emil Boc se vede foarte mic

Continuă bătaia de joc la adresa profesorilor. Probabil că actualii guvernanţi erau nişte elevi atît de proşti, încît profesorii nu mai rezistau şi le rupeau perciunii şi le învineţeau palmele cu rigla. Iar acum, profitînd de poziţiile pe care le deţin, indivizii se răzbună pe tot ce înseamnă profesor. Exasperaţi de incompetenţa şi nesimţirea de care dau dovadă cei pe care Traian Băsescu i-a pus să-şi bată joc de şcoala românească, aproximativ 300 de profesori suceveni s-au adunat, ieri, la prînz, în faţa Palatului Administrativ. Profesorii suceveni au fost anunţaţi că, pentru luna februarie, vor fi plătiţi cu aproximativ 30% din salariu. În Palat îşi au birourile unsul Guvernului în teritoriu, adică prefectul Sorin Arcadie Popescu, şi vicepreşedintele la nivel naţional al principalului partid de guvernămînt, preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur. Profesorii s-au strîns în faţa Palatului Administrativ pentru că nu ştiu unde au sediile, în Suceava, Ion Iliescu, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Gheorghiu Dej, Decebal şi Burebista, adică principalii vinovaţi pentru situaţia în care a ajuns învăţămîntul. Că mitingul de ieri a fost unul spontan, a demonstrat-o lipsa recuzitei pentru proteste. Adică, profesorii nu avea pancarte pe care să fie trecute toate urările de bine la adresa guvernanţilor şi nici steaguri de luptă sau veste sindicale. Totuşi, cîţiva profesori batjocoriţi de incompetenţii şi insensibilii aburcaţi în funcţii de Traian Băsescu au improvizat. Au găsit nişte cutii de carton pe care au scris ce le-a venit repede la mînă. Cel mai interesant îndemn mi s-a părut următorul: „Boc, asumă-ţi răspunderea doar pentru familia ta!”. Asta ca o aluzie la desele asumări din gură ale încă premierului PDL, Emil Boc, care au vizat inclusiv Legea Educaţiei. Cuvintele trecute în grabă pe o cutie de carton ar fi extrem de umilitoare pentru cineva care ar avea obraz, cît de cît. Imaginea cutiei scrise înseamnă mai mult decît o mie de înjurături de suporter stelist la adresa unui suporter dinamovist. Asta demonstrează cît de mici sînt primul ministru şi cei împreună cu dînsul în ochii oamenilor de pe stradă. Emil Boc, acum ştii cît de şi mai mic începi să fii.

tab vineri 11 martie

Exit mobile version