Se spune că unele lucruri nu se schimbă niciodată și se mai spune că 8 Martie sau Ziua Femeii sau Ziua Mamei, oricum am numi-o, este o sărbătoare comunistă. Și totuși, ce mamă ar prefera să renunțe la gesturile de atenție și iubire din partea celor dragi și mai ales a copiilor ei, doar pentru că e o sărbătoare de sorginte nefastă? Niciuna, așa că o dăm înainte cu 8 Martie. Decenii trec peste noi, iar noi o dăm înainte cu „De ziua ta, mămico”. Parcă o văd pe tovarășa învățătoare care ne împărțea poezii, pe care le recitam în fața clasei – an de an, fără greș, aceleași poezii, aceleași cîntecele. Toți eram copii și toți aveam o mamă. La fel se-ntîmplă și astăzi, teoretic, de ce-ar fi altfel? Copiii sunt la fel de emoționați iar învățătoarele, la fel de bine intenționate și sigure de fericirea pe care copii o transmit mamelor mai departe. Atît de sigure încît le e teamă că dacă ar face altceva, rezultatul n-ar mai fi același. Atît de teamă încît preferă să-și transforme clasa de copii într-un regiment anost, cu emoții și trăiri limitate. Scopul final, aplauze și lacrimi în ochii mamelor, nicidecum idei personale, creativitate, imaginație, valoare proprie. Ce ne facem cu atîția copii talentați care au atît de multe spus? De ce trebuie toți să cînte și să recite poezii alese de doamna? De ce nu-i întreabă nimeni ce simt pentru mamele lor sau cum ar vrea să le-o arate? De ce le limităm posibilitățile? Astfel de momente nu fac parte din programa școlară, nu se impune de nicăieri să nu ieșim din tipare, să nu depășim limitele. Dimpotrivă, sunt atît de puține situațiile din școală în care chiar putem lăsa copiii să dea ce au mai bun, încît e păcat să n-o facem, e păcat să nu le prețuim inteligența și talentele. Ba mai mult, ce altceva ar putea face o mamă mai fericită decît să-și vadă copilul așa cum e el?
Alina Mihăescu