
După o lungă perioadă în care n-a mai deschis gura pentru a fi auzit de electoratul din zona Vicov, deputatul Ovidiu Iane a cuvîntat. Nu la căminele culturale din colegiul pe care-l reprezintă în Parlament, ci în chiar Camera Deputaţilor. Parlamentarul social-democrat i-a adresat o interpelare ministrului PSD al Finanţelor, Ioana Petrescu, în care i-a atras atenţia că un studiu al Comisiei Europene arată foarte clar cum trebuie calculată taxa pe valoarea adăugată. Conform studiului la care face referire domnul Iane, produsele de bază bio ar trebui să aibă un TVA de 0%, iar TVA-ul pentru alimentele de bază care folosesc materie primă netratată ar trebui să fie de 9%. În schimb, susţine Ovidiu Iane, alimentele bogate în „E”-uri ar trebui să aibă un TVA mai mare de 24%. Ca o paranteză, Ovidiu Iane este printre cei mai bogaţi parlamentari de Suceava. Poate chiar cel mai bogat. Deci, domnul Iane îşi permite să mănînce sănătos. În România, şi nu numai, e un lux să ai o alimentaţie sănătoasă. Toate produsele bio au nişte preţuri inaccesibile pentru marele public. Poate îi spune cineva acest lucru şi lui Ovidiu Iane, care pare complet rupt de realitate. Pe votanţii domnului Iane, şi nu doar pe ei, nu-i interesează dacă făina bio, uleiul bio, untul bio şi carnea bio se ieftinesc. Pe oamenii aceştia îi interesează să poată pune pe masă, pentru ei şi pentru familiile lor, un cartof fiert, o felie de pîine şi o bucată de carne, chiar dacă acestea sînt produse doldora de „E”-uri. Dacă domnul Iane militează pentru un TVA diferenţiat o face pentru bogaţi ca el, pe care oricum nu-i interesează dacă dau pe o pîine 5 lei în loc de 6 lei. Ovidiu Iane ar face bine să mai lase studiile Comisiei Europene şi să se plimbe mai mult pe uliţele comunelor care l-au trimis în Parlamentul României. Şi după aia să vorbească, dar numai după ce un om cu picioarele pe pămînt îl va testa şi va ajunge la concluzia că acesta înţelege pe ce lume trăieşte.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/07/tab-miercuri-16-iulie.mp3|titles=tab miercuri 16 iulie]