Deschideți porțile Palatului Administrativ Suceava! Pentru toată lumea

În sfîrșit, lucrările la Palatul Administrativ Suceava au fost încheiate, iar din fotografiile trimise redacției de conducerea Consiliului Județean Suceava acesta arată foarte bine. Pe bună dreptate, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a mulțumit finanțatorului, Compania Națională de Investiții, și constructorilor, firmele  General Construct, Loial Impex, Polarh Design și Cube Structure Engineering.

Domnul Șoldan a spus că ”au fost efectuate lucrări complexe, de la consolidări structurale și înnoire integrală a instalațiilor la refaceri arhitecturale și restaurări, și țin să le mulțumesc constructorilor pentru seriozitatea și profesionalismul lor”.

Președintele Consiliului Județean a mai afirmat că ”astăzi putem vorbi despre o clădire consolidată, restaurată și adusă la standarde moderne, fără a pierde însă farmecul și valoarea istorică. Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, a vizat atât protejarea și valorificarea acestui monument istoric, cât și integrarea soluțiilor și tehnologiilor moderne care reduc consumul, cresc siguranța și protejează această clădire-simbol a Sucevei”.

A adăugat Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Palatul Administrativ este aproape complet reabilitat și modernizat, iar în următoarele două săptămâni va avea loc relocarea personalului Consiliului Județean și al Prefecturii, dispersat în ultimii ani în șapte clădiri din municipiul Suceava. Singura zonă care rămâne în organizare de șantier, însă pe un circuit complet separat, pentru a nu afecta activitățile curente ale administrației județene, este Sala <Ștefan cel Mare>, unde au început deja lucrările pentru transformarea acestui spațiu într-o sală de festivități și întâlniri oficiale”.

Se poate spune că tot răul spre bine, pentru că dacă nu ar fi fost devastatorul incendiu din 6 martie 2021, atunci nu s-ar fi făcut niciodată o intervenție atît de serioasă la clădirea construită în anii 1903 și 1904, și care avea nevoie de consolidări și de modernizări.

Și a mai spus domnul Șoldan: ”Când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava, lucrările erau realizate în proporție de aproximativ 65%, iar  astăzi, la mai puțin de un an de zile, redăm clădirea sucevenilor”.

Fapte, nu vorbe, domnule Șoldan! Clădirea emblematică nu trebuie redată sucevenilor doar cu fațada elegant luminată după lăsarea serii, ci trebuie redată cu totul. Adică, Palatul ar trebui să fie deschis pentru publicul larg după ce instituțiile care funcționează acolo își vor fi încheiat programul de lucru. Elevi însoțiți de profesori, dar și alți cetățeni, au dreptul să-și plimbe pașii, conduși de un ghid, pe culoarele Palatului. Porțile clădirii emblematice din centrul Sucevei trebuie deschise pentru toți, nu doar pentru funcționarii instituțiilor care-și au sediul acolo.

Exit mobile version