De cîteva zile în România se petrece o premieră: deţinuţii din penitenciare protestează – organizat şi de pe o poziţie de forţă. Pe de o parte, au văzut prea multe filme, pe de alta ceva sau cineva i-a mobilizat. Oricît de rele ar fi, condiţiile din puşcăriile româneşti sînt eventual mai bune decît acum 5, 10 sau 20 de ani. Atunci nu s-au manifestat organizat, o fac însă acum, fără să ceară ceva concret, la obiect. Să spunem că s-au schimbat şi acolo generaţiile şi se revoltă împotriva sistemului. Se simt nedreptăţiţi, nerespectaţi chiar abuzaţi. Dar staţi puţin, aşa ne simţim cu toţii în România şi nici n-am dat în cap nimănui. (Este, aşa, o vorbă.) Sistemul şi condiţiile de viaţă sînt marile probleme ale acestei ţări indiferent despre ce instituţie sau situaţie vorbim. Avem mii de şcoli neautorizate, sute de spitale inumane în care pacienţii stau înghesuiţi în paturi ruginite, mii de copii suferinzi de boli şi sărăcie, victime ale propriilor familii descompuse, avem atît de multe de remediat în această ţară încît zău, trebuie să le prioritizăm. Şi deţinuţii sînt oameni, şi nu spun asta ca să fiu corectă politic. Au dreptul la condiţii decente de trai, la hrană, la servicii medicale şi România trebuie să rezolve şi acest aspect, cu rugămintea s-o facă după ce le vom fi rezolvat pe cele mai stringente. După ce vom avea spitale curate şi pacienţi care nu mai mor după ce a reuşit operaţia, cu paturi destule, cu aer condiţionat, cu hrană adecvată, după ce vom fi rezolvat problema copiilor abuzaţi şi le vom fi oferit dreptul la viaţă şi o şansă egală. Nu e vorba de privilegii, ci de neajunsuri ce trebuie musai îndreptate. După aceea, consider că şi deţinuţii români ar putea cere, ca-n Franţa, chiar şi mărirea porţiei de vin la masa de prînz. De ce consider că sînt copiii şi bolnavii prioritari, în condiţiile în care cu toţii sîntem oameni? Pentru simplul fapt că ei nu au alternativă, nu sînt acolo pentru că aşa au ales. N-au încotro. Deţinuţii însă au ştiut foarte bine ce-i aşteaptă în caz de ceva reprobabil. Sînt după gratii, exact pentur că aşa au decis. De aceea se cuvine să urmăm logica simplă: să-i rezolvăm pe toţi, dar pe rînd. În primul rînd, pe cei drepţi.
Deţinuţii, ultima noastră problemă
-
By Toni

Alina Mihăescu
- Categories: Tableta zilei
Related Content
Bine veți reveni la Suceava, domnule Dimian!
By
Toni
19 octombrie, 2026
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026