Bălăceana, Sadova, Fundu Moldovei, Forăști, Fîntîna Mare, Bunești, Pătrăuți, Stroiești și Ciprian Porumbescu. Nici una din aceste localități nu cred că este mai înstărită decît comuna Ipotești. Și cînd spun înstărită mă refer la numărul de firme care funcționează pe raza localităților și la numărul de vile existente. Ipoteștiul, localitate de graniță a municipiului Suceava, are un număr impresionant de societăți comerciale, iar mulți oameni cu o stare materială foarte bună și-au construit locuințe în această comună. Ipoteștiul este una dintre localitățile care fac parte din Zona Metropolitană Suceava, cum ar veni este o comună de la oraș. Însă, cu toate acestea, Ipoteștiul are o rușine de cămin cultural. Abia acum primăria s-a gîndit să îl renoveze. Este de apreciat inițiativa primarului Dumitru Gulei, care, conștientizînd că nu se mai poate așa, a decis să aloce fonduri din bugetul localității pentru renovare, și să nu mai alerge după fonduri guvernamentale sau europene, pentru a reabilita o clădire care ar trebui să fie una reprezentativă pentru orice comună. Domnul Gulei a declarat că pentru proiectul de reabilitare se alocă 2,5 milioane de lei, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 15 luni. Toate localitățile înainte enumerate au cămine culturale care arată foarte bine. Acest lucru l-au constatat cu ochii lor inspectorul de arte din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, Loredana Ceică, și realizatoarea tv Mihaela Zîna Bîrsan, atunci cînd, de curînd, au ajuns cu caravana ”10 pentru folclor” la Bălăceana, Sadova, Fundu Moldovei, Forăști, Fîntîna Mare, Bunești, Pătrăuți, Stroiești și Ciprian Porumbescu. Căminele culturale de la Fîntîna Mare și Ciprian Porumbescu au fost inaugurate chiar cu ocazia sosirii caravanei folclorice. Într-adevăr, de regulă, niciodată nu e prea tîrziu, dar, totuși, să fie un cămin cultural atît de urît într-o localitate membră a unei zone metropolitane, în timp ce comune mai modeste au avut grijă de căminele lor culturale, este cam stînjenitor.
Dintr-un punct de vedere, Forăști și Bunești sînt peste Ipotești, localitate din Zona Metropolitană Suceava
-
By Toni

Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026