Deputatul liberal de Suceava Ioan Balan a susținut o declarație politică în care a subliniat că mai multă descentralizare financiară va conduce la modernizarea comunităților locale. Foarte frumos. Președintele liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vorbește despre cele 30 de miliarde de euro care urmează să vină de la Bruxelles pentru a șterge efectele pandemiei. Cu banii ăștia se vor facă autostrăzi în sus și în jos, căile ferate vor deveni mai ferate decît au fost ele vreodată, iar domnul Flutur a cerut un pic de atenție și pentru spitalele din localitățile mici. Era să uit: Gheorghe Flutur a mai spus că trebuie de acordat facilități parcurilor industriale, ca să nu ne mai plece forța de muncă unde vede cu ochii. Foarte frumos. Însă, ar trebui lăsate un pic avioanele, planoarele și sateliții care vor zbura peste ani și ani peste județul nostru și să privim prezentul sumbru. O componentă economică importantă a județului Suceava este reprezentată de turism. Gheorghe Flutur este unul dintre cei care promovează turismul din zonă, acesta fiind inițiatorul unor programe gen ”Paște în Bucovina” și ”Crăciun în Bucovina”. Administratorul pensiunii ”Mușatinii” din Putna, Marius Biholar, spune că tăierea voucherelor reprezintă o cruntă lovitură pentru turism. Conform domnului Biholar, unii dintre cei care făcuseră rezervări pentru concedii bazîndu-se pe vouchere au renunțat la ele. Decizia eliminării vouchelor nu va lovi doar în pensiuni, ci și în cei care aprovizionează pensiunile cu lapte, carne, brînză și ouă. Deci, mulți suceveni vor avea de suferit. Trebuie ținut deficitul bugetar în frîu și de aceea se renunță la vouchere? Dar cîți bani va trebui să cheltuiască statul cu cei care vor intra în șomaj? Degeaba vom avea autostrăzi peste cîțiva ani dacă nu va mai veni nimeni la Suceava, pentru că industria turismului va fi fost de mult îngropată. Pînă să fie desenați caii verzi pe pereți, adică pînă să ne împiedicăm de atîtea autostrăzi și căi ferate, poate că liberalii și colegii lor de guvernare se vor apleca cu mai multă atenție asupra zilei de azi și a celei de mîine.
Doar viitorul e luminos, domnule Flutur
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Consilierii, pe scaunul celor care decid, Vasile Rîmbu, pe scaunul celui care execută. Și nu invers
By
Toni
27 octombrie, 2026
Suceava, capitala tineretului fără tinerețe
By
Toni
26 octombrie, 2026
Revelionul de la Suceava, cel mai frumos din regiunea Moldova?
By
Toni
23 octombrie, 2026
Băieții care merită să aibă parte de un stadion plin
By
Toni
22 octombrie, 2026
Nu a fost un ”adio” și va fi un ”bine ați revenit”
By
Toni
21 octombrie, 2026