
Nici bine nu l-a scos pe Nistor Tătar din biroul de director al societăţii Servicii Comunale, că primarul PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean, a şi pus mîna pe buretele de şters datorii. Cum a scăpat de pesedistul Tătar, pedelistul Olărean a desfiinţat datoriile existente între municipalitate şi firma de utilităţi. Că doar rădăuţenii trebuie să vadă că imediat ce la conducerea societăţii Servicii Comunale a ajuns unul dintre fanii primarului lucrurile au început să funcţioneze. În altă ordine de idei, „Săptămînalul de Rădăuţi” scrie următoarele lucruri: „O adresă din partea Instituţiei Prefectului judeţului Suceava către primarul Aurel Olărean şi secretarul municipiului Haralambie Hirghiligiu scoate la iveală probleme grave legate de o diferenţă între numărul consilierilor în funcţie menţionaţi într-o adresă trimisă şi numărul consilierilor în funcţie la începutul mandatului. Practic, problemele au apărut după ce primarul Aurel Olărean a refuzat să iniţieze un proiect de hotărîre prin care să se ia act de demisia din Consiliul Local Rădăuţi a fostului director al S.C. Servicii Comunale, Nistor Tătar. Prin această manevră, USL a rămas cu mai puţini consilieri în deliberativul rădăuţean”. În fine, Prefectura Suceava le solicită primarului Aurel Olărean şi Consiliului Local să reanalizeze cele 11 hotărîri adoptate în şedinţa din 23 august. Este vorba despre şedinţa în care unul dintre fanii primarului l-a dat afară din sala de şedinţă pe consilierul local PSD Tiberiu Maerean, cu poliţia. Aşadar, Aurel Olărean continuă să conducă Primăria Rădăuţi, Consiliul Local şi instituţiile subordonate acestuia după bunul plac, fără să i se întîmple nimic. Şi cum să nu o facă, dacă legile sînt cum sînt, fanii sînt mai fanatici ca oricînd, iar cei aflaţi în prezent la guvernare sînt nişte blegi? Mă mir că, pentru a avea parte de şi mai multă distracţie, domnu’ Aurel nu s-a băgat şi el la privatizarea Oltchim, alături de domnu’ Dan.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2012/10/tab-miercuri-10-oct.mp3|titles=tab miercuri 10 oct]