Oricine dă timpul înapoi își aduce aminte cu mai multă sau cu mai puțină plăcere de bucuria reîntîlnirii cu colegii de clasă în prima zi de școală. Ori de emoția întîlnirii cu noii colegi, asta în clasa a I, în clasa a V-a sau în clasa a IX-a, sau în orice clasă dacă între timp s-a produs transferul de la o școală la alta. Oricine își aduce aminte de hainele și de încălțările noi pentru debutul anului școlar și despre ghiozdanul pregătit să primească noile manuale. Oricine își amintește de solicitările părinților de a pune mîna pe carte, promițînd că la finele anului vine și o recompensă: fie o tabără la munte sau la mare, fie o pereche de ghete de fotbal, fie o bicicletă. Mai existau și amenințările că dacă nu înveți bine nu mai ești lăsat la echipa de fotbal ori să faci parte din corul școlii. Oricine își aduce aminte de planurile pe care și le făcea în legătură cu rezultatele pe care dorea să le obțină la învățătură, dar și de cele care nu prea aveau legătură cu școala.
Succes tuturor elevilor în noul an școlar! Copiii trebuie să-și vadă de ale lor și să nu se uite la părinții care îi critică pe unii profesori ori sistemul de educație de la noi. Copiii nu trebuie să se uite nici la profesorii nemulțumiți de modul cum sînt tratați de autorități, ci trebuie să-i privească pe aceștia doar ca pe niște oameni a căror menire este aceea de a le oferi un plus de cunoștințe. Copiii trebuie să-și vadă de copilăria lor, care înseamnă școală, dar și tot felul de năzbîtii făcute la școală sau în exteriorul acesteia alături de colegii lor. Copiii trebuie să facă totul pentru a-și îmbunătăți bagajul de cunoștințe, dar și cel de amintiri. Două bagaje de care vor avea nevoie toată viața. Paradoxal, cu cît vor fi mai grele, cu atît cele două bagaje vor fi transportate mai ușor și cu mai multă plăcere. Mult mai ușor decît în cazul ghiozdanelor cu de toate pe care copiii sînt obligați să le poarte.
