
Dacă e duminică, la PDL Suceava e ziua declaraţiilor cu privire la facerea de bine. Parlamentarii partidului trec prin rotaţie prin faţa camerelor de luat vederi şi a reportofoanelor invitate la sediul partidului. Feţele sînt altele, însă plăcile puse sînt aceleaşi. Separat, nu toţi o dată, parlamentarii democrat-liberali de Suceava vorbesc despre atragerea de fonduri pentru construirea a ceva, dar şi pentru modernizarea a altceva. Deputatul PDL de Vatra-Dornei, Dumitru Pardău, a făcut demersuri pentru atragerea de fonduri necesare asfaltării unui drum de munte. Deputatul PDL de Gura Humorului – Cîmpulung Moldovenesc, Dan Gabriel Gospodaru, a făcut rost de bani pentru modernizarea unei unităţi medicale. Deputatul PDL de Rădăuţi, Gheorghe Coroamă, s-a învîrtit de nişte fonduri pentru construirea unui podeţ. Şi tot aşa. Duminică, 27 februarie, deputatul PDL din Colegiul Suceava III, Eugen Uricec, a fost mult mai tare decît colegii săi. Acesta a declarat că pe întreg cuprinsul judeţului Suceava se derulează proiecte în valoare totală de 175 de miliarde de lei vechi. Se fac alimentări cu apă, staţii de epurare, poduri, podeţe, baze sportive şi parcuri. Evident, toate aceste realizări de excepţie sînt posibile mulţumită demersurilor făcute de PDL Suceava la Guvernul PDL. De fapt, domnul Uricec nu a făcut decît să pună cap la cap declaraţiile date de-a lungul timpului de către parlamentarii PDL. Cînd tac deputaţii şi senatorii Partidului Democrat Liberal, vorbesc primarii PDL şi vicepreşedinţii democrat-liberali ai Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie şi Daniel Cadariu. Vorbesc despre aceleaşi poduri, podeţe, săli de sport şi parcuri. Nici podurile şi podeţele preşedintelui PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, nu sînt altele. Puse cap la cap, podurile şi drumurile care se fac în judeţul Suceava, printre săli de sport şi reţele de apă, se întind cam de la Dărmăneşti pînă la Milişăuţi. Însă, podurile şi drumurile din declaraţiile liderilor PDL, puse cap la cap, ajung de la Suceava pînă la intrarea în Paris.
tab marti 1 martie