Nu puțini au fost cei care au strîmbat din nas cînd au auzit că șanțul Cetății de Scaun a Sucevei va găzdui o gală de kickboxing. Cum adică să se întîmple lucrul ăsta în Cetatea Sfîntului Voievod Ștefan cel Mare? Dar în timpul lui Ștefan nu se bătea lumea? Și nu se bătea ca acuma, cu mănuși și pe acordurile muzicii interpretate de o filarmonică, ci se bătea cu bolovani și cu ghioage pînă cînd adversarul nu mai mișca. Apoi, în șanțul Cetății nu mirosea a parfumuri și a țigări fine, ci mirosea a cu totul altceva. Gala de la cetate transmisă la modul cel mai profesionist a ajuns pînă în 80 de țări, făcînd o foarte bună reclamă Sucevei. Imaginile surprinse noaptea cu drona de la mare înălțime au arătat o cetate superbă plasată într-o localitate căreia luminile artificiale îi dădeau un aer de eleganță. Turul Franței, celebra competiție sportivă, este și despre frumusețile țării și despre istoria acesteia. Cîți dintre cei care urmăresc turul ciclist al Franței nu își comandă bilet de avion pentru a vedea nu-știu-ce munte sau nu-știu-ce castel? Poate că imaginile transmise de la gala de kickboxing de la Suceava le-o fi făcut poftă unora de o vizită la Cetatea de Scaun, care este pregătită să primească oricînd turiști din lumea largă indiferent de cît de pretențioși sînt aceștia. Și dacă tot vorbim despre sport în Cetatea de Scaun a Sucevei, despre un sport de contact, poate că ar fi interesant de organizat și o gală de box. Una la care să urce în ring, în meciul vedetă, Lăcrămioara Perijoc, care este originară din comuna Zamostea. Lăcrămioara tocmai a cîștigat argintul la Jocurile Europene de la Cracovia, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris programate să aibă loc anul viitor și a fost portdrapelul României la festivitatea de închidere a jocurilor care au avut loc în Polonia.
După kickboking, box la Cetatea de Scaun a Sucevei. Cu zamosteanca Lăcrămioara Perijoc, vicecampioană europeană
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Gală de kickboxing la Cetatea de Scaun a SuceveiJocurile Europene de la CracoviaLăcrămioara Perijoc
Related Content
Lucrările de consolidare la cele două Cetăți sucevene merg bine
By
Toni
5 noiembrie, 2026
Dacă la Suceava o să fie polivalentă, la ce mai trebuie o sală pentru spectacole la Salcea?
By
Toni
4 noiembrie, 2026
Renumitul medic ortoped Razvan Bandac și-a aflat locul - doar în sala de operații
By
Toni
3 noiembrie, 2026
Primăria Suceava, cît pe ce să dea 1,2 milioane de euro pe niște cai verzi de pe pereți
By
Toni
2 noiembrie, 2026
Spital municipal la Suceava, o abureală. Cu ce, cu cine și pentru ce?
By
Toni
30 octombrie, 2026
Unii cu ministeriatul, alții doar cu pozatul
By
Toni
29 octombrie, 2026