Hodoronc-tronc, duminică, 16 august 2026, PNL Suceava a pus în scenă un eveniment dedicat tinerilor la sediul său de pe Aleea Trandafirilor din municipiul reședință de județ. În cadrul evenimentului organizat de președinta PNL Suceava, Angelica Fădor, și de mai mult decît președintele Ioan Balan, care este deputat, au fost discursuri fără număr și au fost premiați cîțiva liberali tineri sau mai puțin tineri. A fost o adevărată demonstrație de forță a PNL Suceava, care, din cînd în cînd, are puseuri din acestea în care își arată mușchii adversarilor politici. Printre cei care au primit diplome și buchete de flori s-a numărat și primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, cel care are o contribuție consistentă la desființarea vieții de seară și de noapte, și la trimiterea tinerilor la somn odată cu găinile. Dar, nu cu găinile alea de rasă, care la orele acelea simt nevoia măcar a unui mojito și a unui film.
Premierea tinerilor a fost un eveniment organizat pentru a-i ține pe aceștia aproape de partid, pentru ca în caz de nevoie să iasă la lipit afișe și la jucat rolul boților, vizigoților și ostrogoților pe rețelele de socializare. Totodată, evenimentul a fost fundalul pentru cea mai nouă aroganță a PNL la adresa PSD, partidul din care Vasile Rîmbu este suspendat pînă în luna iulie a anului viitor. Premierea tinerilor și mai puțin tinerilor liberali a reprezentat și un fel de anunț că Vasile Rîmbu va candida la alegerile din 2028 din partea PNL și că acesta, om trecut de a doua tinerețe și aflat în drum spre cea de-a treia, are susținerea tinerilor din partid.
Pe scenă a urcat pentru a ”cînta” și Lucian Harșovschi, acesta fiind cîntecul de lebădă al fostului viceprimar PNL al Sucevei. Prin afișarea PNL alături de Vasile Rîmbu la un asemenea eveniment, Lucian Harșovschi nu că nu mai are nici o șansă de a candida din partea PNL la alegerile din 2028 pentru Primăria Suceava, așa cum își dorește, ci nu mai are nici o șansă de a rămîne în partid, pe motiv că îl critică pe Vasile Rîmbu.
