Elevii suceveni au optat pentru ora de religie

Foto
Foto

Mult prea mult zgomot pentru nimic… sau unii ar spune că tocmai aşa se explică rezultatul satisfăcător al înscrierilor la ora de religie. La nivel naţional aproximativ 90% dintre elevi au ales să participe la ora de religie. Procentul demonstrează că decizia Curţii Constituţionale care a iscat dezbaterea secolului şi a mobilizat bisercia aşa cum niciun alt subiect n-a făcut-o pînă acum, a fost supradimensionată. S-au speriat degeaba, s-au inflamat pentru o chestiune inexistentă, căci de fapt nimeni nu s-a opus predării religiei în şcoli. Doar cererea a fost motiv de discordie. Dar legea e una pentru toţi şi cea omenească şi cea divină. Am putea spune că au scăpat de ce le era cel mai teamă dar de fapt, ameninţarea nici n-a existat. Paradoxal, termenul limită a expirat, dar înscrierea la orele de religie poate continua. Ceea ce este de bun simţ. Adică dacă tot e vorba de opţiune şi de convingeri, acestea se pot schimba chiar şi pe parcursul anului şcolar. Nu este însă logic, căci dacă tot nu se respectă termenul limită de ce s-a mai impus unul? Încă una din întrebările fără răspuns aruncate de către Ministerul Educaţiei. La Suceava, în jur de 93% dintre elevi au optat pentru participarea la ora de religie, după cum era probabil de aşteptat. O situaţie provizorie dată publicităţii chiar de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vorbea de judeţul Dîmboviţa, lider la înscrieri, cu 97,6%. Mă-ntreb, foloseşte competiţia asta şi dezbaterile pe lîngă subiect la ceva? Orele de religie sînt importante şi pot aduc mari beneficii copiilor dacă sînt predate de cine trebuie, aşa cum trebuie. Adică exact ca în cazul matematicii sau limbii române. Apropo de aceste două obiecte, săptămîna trecută am aflat rezultatele la simularea Evaluării Naţionale – un subiect pe care nu l-a dezbătut nimeni cu pasiune, ba chiar deloc. Doar 72,52% dintre elevii suceveni prezenţi la simularea Evaluării Naţionale, la limba română, au luat note peste 5, în scădere faţă de simularea de anul trecut. Aştept o campanie cel puţin la fel de bine organizată pe tema rezultatelor şcolare şi a eficienţei sistemului de învăţămînt românesc.

Alina Mihăescu

Exit mobile version