Deputatul USR-PLUS de Suceava, Radu Ciornei, a spus, tot el a auzit. Bine, au auzit și alții, dar nu cine trebuie. La finele lunii aprilie, într-o postare publică, domnul Ciornei spunea: ”După ce la mijlocul lunii Martie am prevăzut tendința județului Suceava de a deveni verde aprins (datorită infectării masive și a vaccinării) prin atingerea unei faze inițiale a imunității de masă, datele din aceste zile îmi susțin acea părere bazată pe calcule și evaluări epidemiologice. Suceava este la un neverosimil 0.62 la mie. Gradul de ocupare a paturilor din principalele spitale COVID (Suceava și Rădăuți) este din ce în ce mai scăzut. Toate aceste concluzii mă fac să ies din nou în spațiul public cu cerința de reglementare clară a purtării maștii în spațiile libere, neaglomerate. Este inadmisibil ca această restricție să nu fie bazată pe realități epidemiologice, ci pe impuneri arbitrare, generale”. Conform datelor oficiale din data de 12 mai, rata de infectare în județul Suceava ajunsese la un neverosimil, vorba domnului Ciornei, 0,28 la mia de locuitori. În municipiul Suceava avem un procent neverosimil de 0,31 la mie. Nimic nu s-a întîmplat pînă acum cu campania deputatului Ciornei căreia îi putem spune ”Fără măști în spațiile publice!”. Degeaba domnul Ciornei este coleg de partid cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, un ministru care ar trebui să aibă un cuvînt greu de spus în ceea ce privește măsurile restrictive. Mă gîndesc ce-ar fi fost oare dacă ministrul Sănătății ar fi fost de la PNL, iar președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, sau deputatul liberal de Suceava Ioan Balan ar fi cerut argumentat renunțarea la măști în spațiile deschise. Poate problema s-ar fi rezolvat fiind vorba despre un partid cu rădăcini mai vechi în politica românească și despre doi politicieni cu mai multă experiență.
Fără măști în spațiile publice!
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Gheorghe FluturIoan BalanIoana MihăilămascăRadu Ciorneispații publiceSuceava
Related Content
11 ani de teatru la Suceava. Mulțumiri, Carmen Veronica Steiciuc!
By
Toni
2 octombrie, 2026
Bravo, Beni Atodiresei! Dictatorul arogant Vasile Rîmbu, pus la punct
By
Toni
1 octombrie, 2026
Adrian Mutu, la Suceava. Adrian Mutu, un om pe care te bucuri să-l cunoști
By
Toni
30 septembrie, 2026
La universitatea suceveană nu se predau și lecții de mulțumire și de recunoștință
By
Toni
29 septembrie, 2026
Hei, Primăria Moara, Primăria Suceava, Consiliul Județean și USV, cum facem?
By
Toni
28 septembrie, 2026
Fetele de la CSU Suceava vă invită la spectacol
By
Toni
25 septembrie, 2026