Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Suceava a hotărît: la concursul pentru ocuparea funcției de manager, programat pentru data de 8 august, ”nu se adresează candidatului întrebări referitoare la opiniile sale politice, activitatea sindicală, etnie, religie, sex, stare materială și origine socială”. Cred că asta este varianta maximală a lui politically correct, o variantă care nu s-a mai aplicat nicăieri în lume. Bănuiesc că nici cei mai înfocați fani ai corectitudinii politice de la Washington ori de la Bruxelles nu au îndrăznit să se gîndească atît de departe. În schimb, iată că într-un oraș de la țară, cum este Suceava, s-a mers pînă acolo încît candidații să nu poată fi întrebați nimic despre sex. Dar oare cine s-ar gîndi ca la un concurs pentru șefia unui spital să-i întrebe pe candidați despre sex? Dar n-am înțeles: sexul făcut sau sexul omului. Adică, participanții la concurs nu trebuie întrebați cu cine fac sex ori care este sexul lor? Consiliul de Administrație s-a gîndit să protejeze pe cineva de întrebări incomode ori de teamă să nu se spună că este vorba despre un concurs aranjat au introdus cele mai absurde prevederi? Pînă la acest moment se știe că sînt doi candidați pentru funcția de manager al Spitalului Județean Suceava: managerul interimar, doctorul Alexandru Calancea, și avocatul Traian Andronachi, fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți. Dar dacă domnul Calancea se identifică drept femeie și are pretenția să i se spună doamna doctor? Sau dacă domnul Andronachi se identifică și el drept femeie și vrea să i se spună doamna avocat? Ce spui, Consiliule de Administrație? Dar, Consiliule, de ce nu ai spus că sînt interzise și întrebările despre înălțime, greutate, culoarea ochilor și a părului, despre filmele, cărțile și echipele sportive preferate? Dacă apar astfel de întrebări, iar candidații, sensibili de felul lor, părăsesc sala de examene? Și dacă cineva se trezește să-i întrebe despre încălzirea globală, defrișările din jungla amazoniană ori despre uigurii persecutați? Pînă pe 8 august mai este, așa că organizatorii concursului mai au timp să completeze lista cu aberații.
Fără sex, la concursul pentru șefia Spitalului Județean Suceava
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Alexandru CalanceaconcursmanagersexSpitalul Județean SuceavaTraian Andronachi
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026