
Suntem martorii unei premiere și a unui lucru încă rarisim în România. Județul Suceava are începînd din această săptămînă prefect femeie în persoana Mirelei Adomnicăi. Nu e de mirare, doamna Adomnicăi este membru PSD, partidul care ne-a demonstrat că respectă dezideratul european de a promova femei în funcții de conducere. Dovadă stau componența Guvernului Grindeanu și Primăria Capitalei. Dincolo de calculele de partid însă, Mirela Adomnicăi chiar are în spate un portofoliu de activități care o recomandă pentru una dintre cele mai importante funcții publice din județ, dacă nu chiar cea mai înaltă. În ultimii ani, Mirela Adomnicăi a fost director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă unde și-a făcut treaba absolut rezonabil. Acum îl înlocuiește pe Constantin Harasim, un domn mai puțin coerent și nu doar în privința exprimării care, să recunoaștem, era de înlocuit. La cum s-a demonstrat, pînă acum, a fi doamna Adomnicăi, așa femeie cum e ea, are toate premisele de a fi bărbată. La evenimentul de învestitură de sîmbătă a fost multă lume și s-au spus multe lucruri, unele autentice, altele după tipare. Printre cele multe rostite, noul prefect al judeţului a subliniat faptul că din această funcţie va veghea la respectarea legalităţii în judeţul Suceava și niciodată nu va cere unei instituţii să-şi depăşească limitele prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, va respecta fișa postului. Teoretic pare simplu, practic nu e chiar așa, dar sigur îi va fi mai ușor decît altor predecesori. Succes!
