Am fost curios să aflu cine este cel pe care Partidul l-a pus în locul apoliticei Manuela David la conducerea Casei Corpului Didactic Suceava. Partidul fiind Partidul Social Democrat, iar Manuela David fiind profesoară de matematică la renumitul colegiu ”Petru Rareș” din Suceava și o persoană implicată în foarte multe proiecte educaționale la nivel județean și național. De pe pagina de Facebook a lui Traian Pușcă am aflat următoarele: ”A lucrat la Profesor de Educaţie Fizică. A studiat la FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI SUCEAVA. A studiat la Colegiul de institutori educaţie fizică – Suceava. A studiat la Universitatea <Ștefan cel Mare>, Suceava. Trăieşte în Vatra Moldoviței, Suceava, România. Din Vatra Moldoviței, Suceava, România”. Am mai aflat că domnul Pușcă nu uită de unde a plecat, de la Facultatea de Științe ale Educației, adică, pentru că recent a preluat pe pagina sa o postare a conferențiarului universitar doctor Otilia Clipa, coordonatoarea facultății. Totodată, am realizat că Traian Pușcă nu a uitat nici o clipă nici unde vrea să ajungă. Este vorba despre o funcție importantă, pe care, iată, a primit-o. Pentru asta, domnul Pușcă de la Vatra Moldoviței a fost foarte atent cu deputatul PSD de Suceava George Șoldan. A apărut un articol în care domnul Șoldan anunță că Guvernul a făcut nu știu ce pentru IMM-uri, pac domnul Pușcă a preluat articolul. A pus domnul Șoldan un mărțișor cu o inimă și s-a declarat alături de Ucraina, pac domnul Pușcă a preluat postarea. A zis domnul Șoldan ceva pe pagina de Facebook a partidului, pac domnul Pușcă a preluat și el postarea. Și tot așa. Dacă nu ești atent, spui că pagina de Facebook a lui Traian Pușcă este, de fapt, pagina lui George Șoldan. Iată că eforturile sale de a-l băga în seamă pe deputatul Șoldan au dat roade pentru domnul Pușcă. N-am știut că tînărul Șoldan, abia intrat în Parlament, a ajuns să facă jocurile în marele PSD. Bravo, PSD-ule! În ceea ce-l privește pe domnul Pușcă, acesta a dovedit că este un tip orientat. Așadar, stimați suceveni care doriți să prindeți funcții de conducere într-o instituție publică, nu trebuie decît să vă căutați un deputat cu influență în partid și să-i aplaudați față în față ori în mediul on-line toate spusele și acțiunile. Deputații ăștia sînt tare sensibili la aprecieri și acționează în consecință. A se vedea cazul Șoldan-Pușcă.
George Șoldan, un deputat sensibil. La aprecieri
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Casa Corpului DidacticGeorge Șoldanpsd suceavaTraian Pușcă
Related Content
Bani și reclamă pentru Arhiepiscopia Înaltului Calinic contra reclamă pentru primarul Rîmbu
By
Toni
18 septembrie, 2026
Municipiul Suceava. Păcat de fructele care zac pe jos călcate în picioare
By
Toni
17 septembrie, 2026
Domnule Rîmbu, chiar ne apucăm de citit sau doar ne facem că citim preț de o fotografie?
By
Toni
16 septembrie, 2026
Unii pot răsufla ușurați - Mihai Dimian nu vrea nici la Primăria Sucevei, nici la CJ
By
Toni
15 septembrie, 2026
La București cu scandal, la Suceava fără. Deci, se poate
By
Toni
14 septembrie, 2026
După ce a plecat la cele veșnice domnul a plecat și doamna. Doamna Lya Chiriac
By
Toni
11 septembrie, 2026