
Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a ajuns senator şi şi-a păstrat funcţia de secretar general al PDL la nivel naţional, pentru că principala temă de campanie a fost regionalizarea. Dacă domnul Flutur nu ar fi promis că se va da şi peste cap pentru ca Suceava să devină capitală de regiune, nu cred că acesta ar fi obţinut mandatul de senator. Ceea ce, automat, ar fi condus la pierderea funcţiilor de şef din PDL. Ceea ce ar fi însemnat că Gheorghe Flutur ar fi redevenit un om de rînd, aşa cum era în urmă cu vreo 20 de ani. Însă, domnul Flutur stă acum mai mult pe la Bucureşti şi pare cam rupt de Suceava. Despre pericolul ca Suceava să ajungă ultima găină odată cu includerea judeţului nostru într-o regiune cu capitala la Iaşi a vorbit recent doar vicepreşedintele PDL Vasile Ilie. Gheorghe Flutur este prins cu lucruri mult mai importante. Cum ar fi cearta continuă dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, cei doi copreşedinţi care au doar grija lor şi a partidelor lor, şi nu a ţării. Nu spune nimeni că secretarul general al PDL nu trebuie să-i critice pe cei doi, dar ar trebui să facă ceva şi pentru Suceava lui, pentru Bucovina lui dragă, pe care tare o mai iubea cînd era în campania electorală. Pe lîngă problemele naţionale, domnul Flutur este tare implicat şi în chestiuni internaţionale. De exemplu, acesta a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Marii Britanii de la Bucureşti în memoria lui Margaret Thacther. Normal, fiindcă doamna Thacther este cea care a introdus o serie de reforme nebune, reforme care au scos lumea în stradă şi care i-au băgat pe mulţi britanici în depresie şi în foame. Doamna Thacther este cea care a dat drumul la privatizări sălbatice şi a tăiat din ajutoarele sociale. Am spus normal, fiindcă asta a făcut şi PDL-ul cît a fost la guvernare. Din păcate, USL-ul a început să semene din ce în ce mai mult cu partidul al cărui secretar general este Gheorghe Flutur. Un Gheorghe Flutur care, în curînd, dacă va avea timp, va fi aşteptat să semneze şi în cartea de condoleanţe deschisă pentru Suceava.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/04/tab-vineri-12-apr.mp3|titles=tab vineri 12 apr]