Gheorghe Șoldan, acest Gigi de Suceava

Președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a făcut o aroganță președintelui PNL al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, care, recent, făcuse și el o aroganță cu privire la proiectul domnului Șoldan de construire a unui stadion cu 15.000 de locuri: ”Îl las să se calmeze, o să-l facă, dar n-o să-l facă, fiți liniștiți că nu face stadionul, cum nu fac eu mîine nu știu ce cimitir în centrul orașului. Deci, n-o să se întîmple asta”. După amicalul FC Botoșani-CSM Cetatea 1932 Suceava, scor 4-5, la care asistase, domnul Șoldan a spus, iarăși, că va face un stadion nou, pentru care ar avea banii necesari. A declarat domnul Șoldan: ”I-am spus și domnului Iftime, astăzi, că am văzut gluma lui la televizor. I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului, că asta a spus, că dacă noi facem stadion la Suceava… A glumit, bineînțeles, că sîntem prieteni. Dincolo de rivalitățile politice ne cunoaștem de ceva timp și-l respect foarte mult, la fel cum cred că și el îmi poartă același respect”.

Gheorghe Șoldan a spus că luna aceasta sau luna viitoare proiectul ar urma să fie scos la licitație, iar proiectarea și execuția stadionului ar trebui să se realizeze în 18 luni. Ca să-l credem că, într-adevăr, va face un nou stadion, domnul Șoldan a afirmat că 95% din ce a promis în campania electorală din 2024 a realizat.

În primul rînd, trebuie apeciat faptul că Gheorghe Șoldan nu se lasă, dorindu-și să realizeze ceea ce a promis. În al doilea rînd este de apreciat faptul că acesta este interesat de sport, în special de fotbal, și că, de aceea, Consiliul Județean oferă sume consistente pentru sprijinirea sportului, în principal a fotbalului și a handbalului.

Totuși, Gheorghe Șoldan nu are nici anii de viață ai lui Valeriu Iftime, nu are nici experiența în afaceri a acestuia și nici nu este patronul unei echipe de fotbal de Liga I de ani și ani de zile. Și domnul Iftime, care și el este președinte de consiliu județean, nu și-a propus să facă un nou stadion de unul singur ca domnul Șoldan. Toate stadioanele noi din România s-au făcut cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale prin Compania Națională de Investiții. La Suceava nu vor fi acești bani. Construirea stadioanelor, și a celor mai mici, cum fi cele de la Tîrgoviște și de la Sibiu, au durat ani și ani de zile, și nu 18 luni. După ce au fost gata, Chindia și Hermannstadt, care tot își așteptau noile stadioane, au apucat să mai joace cîteva meciuri în Liga I, după care au retrogradat.

Pe de altă parte, dacă sala polivalentă cu 5.000 de locuri construită la Suceava cu bani de la Ministerul Dezvoltării trebuia să fie gata în 2024 și nu este deschisă nici în ziua de astăzi, atunci cum va face administrația județeană un stadion cu 15.000 de locuri în 18 luni? Imposibil de crezut.

Gheorghe Șoldan nu se vede purtat pe brațe de suporteri doar ca omul care a făcut un nou stadion, ci și ca un adevărat șef al clubului de fotbal care-și dorește promovarea în prima ligă. După FC Botoșani – Cetatea 4-5, domnul Șoldan a spus pe gazonul stadionului din Botoșani: ”Cred că a fost un meci de pregătire bun, mai ales pentru noi, în primul rînd, și cred că și pentru echipa de la Botoșani, despre asta-i vorba. Săptămîna viitoare începe campionatul și cred că aveam nevoie de un astfel de meci. Anul acesta noi am stabilit ceva, e clar să nu avem emoții cu retrogradarea, să fim în partea de sus a clasamentului, dar împreună cu acționarii privați ai echipei de fotbal am stabilit că anul viitor, cu sigranță, vom avea un buget pentru a ne bate la promovare”.

Așadar, după Gheorghe Șoldan constructorul de stadioane ar urma Gheorghe Șoldan șeful de club și, de ce nu?, Gheorghe Șoldan antrenorul. Gheorghe Șoldan se visează un fel de Gigi Becali, numai că pe banii Consiliului Județean, și nu ai săi. Dacă domnul Șoldan va face stadion, atunci va fi peste domnul Becali, cunoscut și ca domnul Nea Gigi. Fiind prea tînăr, lui Gheorghe Șoldan nu-i vom putea spune domnul Nea Gigi, ci doar domnul Gigi. Sau, mai simplu, Gigi.

Exit mobile version