„Joi ne vom decide traiectoria pe care o urmăm. Mergem să jucăm în partea locurilor 8-11 sau gîfîim pînă la finalul sezonului. Nu-i exclusă nici una din variante”. Declarația a fost făcută la postul nostru de radio pe 31 ianuarie 2022 de profesorul universitar doctor Petru Ghervan, antrenorul principal al echipei de handbal masculin CS Universitatea Suceava. Și a venit ziua de joi, 3 februarie, cînd handbaliștii suceveni au jucat acasă cu Politehnica Timișoara, una dintre echipele care luptă și ea pentru evitarea retrogradării, învingînd-o cu 31 – 26. Deci, de ce i-a fost frică domnului Ghervan a scăpat. Apoi a venit ziua de duminică, 6 februarie, ziua meciului din deplasare cu CSM Bacău, o altă echipă care ca și CS Universitatea Suceava luptă pentru evitarea retrogradării. Echipa Sucevei a cîștigat din nou, de astă dată cu scorul de 35-28, după ce la pauză avea un avans de nu mai puțin de 12 goluri. Astfel, handbaliștii suceveni s-au desprins de plutonul în care se dă lupta pentru supraviețuirea în Liga Națională. Cu aceste două victorii extrem de importante, sucevenii au demonstrat că locul lor este mai în față. Bine, acum ar mai trebui și să-i țină pe suceveni, pentru că mai sînt destule meciuri de jucat pînă să se tragă linie și să se vadă cine este deasupra acesteia și cine este sub. După aceste două victorii, CS Universitatea Suceava tot trebuie să gîfîie, că doar nu s-o opri din alergare și o merge la pas pe teren. Declarația domnului Ghervan ar trebui modificată și ar trebui să sune cam așa: ”Mergem în continuare să gîfîim astfel încît să ne menținem pe locul VIII, pe care-l ocupăm în prezent, sau chiar să urcăm puțin”. Asta, mai ales că este cu ce. Mă refer la suflul nou de la echipă. Pe lîngă tînărul Daniel Stanciuc, care de-acum cred că este o certitudine, încă un foarte tînăr jucător crescut de Suceava a început să se remarce. Cătălin Zarițchi, în vîrstă de 17 ani, internațional de juniori, aflat la cel de-al doilea său meci în Liga Zimbrilor, a reușit să înscrie patru goluri la Bacău. La mai multe!
Gîfîiala trebuie să continue
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: CS Universitatea SuceavahandbalLiga ZimbrilorPetru Ghervan
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026