Organizația Institutul Bucovina din Suceava a anunțat că ”Ziua Cooperării Europene a fost sărbătorită în acest an de către BRCT Suceava – Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru granița România – Ucraina, printr-un eveniment multicultural organizat în mai multe locații din orașul Suceava”. Conform Institulului Bucovina, cu sediul în cartierul Zamca, ”colegii noștri au participat și la evenimentul – manifest <Mesaj pentru Ucraina>, din aula Colegiul Național <Mihai Eminescu> Suceava, acolo unde au participat și la inaugurarea picturii murale de pe fațada bibliotecii, intitulată <Păsările Victoriei şi ale Libertății>”. Pe o parte din peretele unuia dintre căminele colegiului, unde în prezent funcționează și grădinița, sînt desenate două berze, un soare și steagurile României și Ucrainei. Înțeleg că pictura este realizată de o adolescentă din Odesa. Sînt convins că în municipiul Suceava sînt adolescenți și tineri la fel de talentați ca autoarea picturii murale de pe clădirea aparținînd Colegiului Național ”Mihai Eminescu”. Este păcat ca talentul acestora să nu fie folosit pentru înfrumusețarea Sucevei. În Suceava sînt destule blocuri obosite rău de tot. Ca să le dai o altă față acestora îți trebuie timp și foarte mulți bani. Sînt depuse fel de fel de proiecte pe fonduri europene, dar nu se știe cîte dintre acestea vor primi finanțare. În unele blocuri sînt locatari care nu-și permit să plătească pentru refacerea fațadelor. În orașele mari, de regulă, de la noi din țară, dar mai ales din Vestul Europei, sînt plini pereții de graffiti și de picturi murale. Sînt plini de imagini care dau un alt aer zonelor respective, unul mult mai proaspăt decît cel pe care îl emană niște clădiri peste care au trecut anii cu tot cu soarele, ploile, vînturile și ninsorile lor. Primăria Suceava ar trebui să facă un apel la adolescenții și tinerii care se pricep să deseneze și să-i roage să-și lase imaginația să se desfășoare pe fațadele blocurilor obosite. Niște peisaje și imagini cu sportivi, actori și cîntăreți ar da foarte bine.
Graffiti și picturi murale pe blocurile Sucevei
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: graffitipicturi muraleSuceava
Related Content
Dacă la Suceava o să fie polivalentă, la ce mai trebuie o sală pentru spectacole la Salcea?
By
Toni
4 noiembrie, 2026
Renumitul medic ortoped Razvan Bandac și-a aflat locul - doar în sala de operații
By
Toni
3 noiembrie, 2026
Primăria Suceava, cît pe ce să dea 1,2 milioane de euro pe niște cai verzi de pe pereți
By
Toni
2 noiembrie, 2026
Spital municipal la Suceava, o abureală. Cu ce, cu cine și pentru ce?
By
Toni
30 octombrie, 2026
Unii cu ministeriatul, alții doar cu pozatul
By
Toni
29 octombrie, 2026
Renumitul medic Dorin Achiței a demisionat. Consiliul Local Suceava a pierdut, pacienții au cîștigat
By
Toni
28 octombrie, 2026