
Mi-aş fi dorit ca măcar în Săptămâna Mare să am subiecte pozitive pentru editorial. Se zice că nu e bine să te cerţi, să ai gînduri negre, să te înfurii. Dar nici nu putem sta închişi într-un glob de sticlă. E perioada în care se face curăţenie gospodăreşte, că deh, bucovineanul nu întîmpină Paştele aşa, oricum. Curăţenie cu orice preţ. Din păcate, preţul de care vorbesc va fi plătit de noi toţi, de comunitate. Am văzut la televiziunea Intermedia o fotografie preluată de pe un site de socializare, făcută de un fotograf din Cîmpulung Moldovenesc, marţi în jurul prînzului. Extrem de expresivă, fotografia înfăţişa momentul în care un angajat al unei societăţi comerciale arunca un sac plin cu gunoi în apele rîului Moldova. În portbagajul maşinii erau şi alţi saci, dar fotografia surprinde un singur moment aşa încît putem doar bănui că nesimţitul cu pricina a aruncat nu unul, ci mai mulţi saci cu deşeuri. Cum la fel de bine, sîntem îndreptăţiţi să credem că nu e prima dată cînd se întîmplă asta şi nici singurul loc în care scapă de gunoi în acest fel. Nu am nici cea mai mică pornire să-i ofer neruşinatului prezumţia de nevinovăţie sau să cred că e doar o excepţie. Nu poate fi o întîmplare, o greşeală. Partea bună a fotografiei este că se vede cu uşurinţă numărul autoturismului, dovadă clară privind identitatea vinovatului. Că doar nu ne gîndim că la tupeul pe care-l are ar mai şi recunoaşte spăşit. Pe internet, fotografia a stîrnit indignare, aşa cum e şi firesc să stîrnească, iar comisarii Gărzii de Mediu s-au autosesizat. La fel au făcut şi reprezentanţii Primăriei care spun că-i vor amenda pe nesimţiţi, mai ales că primăvara aceasta, administraţia cîmpulungeană, una dintre cele mai sărace din judeţul Suceava, a cheltuit 100.000 de lei ca sa curăţe albiile rîurilor care trec prin oraş. Nu cred că nişte amenzi sînt de-ajuns ca să mai facă din astfel de specimene oameni, dar am văzut cîndva, undeva, un mesaj care cred că li se adresa: cine aruncă gunoi aiurea, va avea şapte ani de ghinion. E verificată, merge mai ceva ca cioburile de oglindă sau pisica neagră.
Alina Mihăescu