Echipa de handbal masculin a Sucevei, CS Universitatea, era cît pe ce să retrogradeze, salvîndu-se în ultimul moment. Ai noștri, dar nu ca brazii, au izbutit să cîștige meciul de baraj disputat cu CSM Bacău cu scorul de 20-15 și astfel vor juca și în sezonul viitor în Liga Națională. După meci, clubul universitar a postat următorul mesaj: ”CSU din Suceava a cîștigat cu scorul de 20-15 meciul decisiv cu CSM Bacău din cadrul turneului de baraj de la Turda, rezultat care-i asigură trupei pregătite de Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Șoldănescu locul în Liga Zimbrilor și în sezonul viitor. A fost un an greu, cu suișuri și coborîșuri, dar totul e bine când se termină cu bine. Felicitări jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor, Consiliului Local Suceava, sponsorilor și tuturor celor care au contribuit la această performanță”. Adevărat, mare performanță să reușești să fugi de retrogradare. La fotbal am dat-o de gard din nou. Foresta Suceava a ratat iarăși promovarea în Liga a II-a. Municipiul Suceava mai are volei în liga secundă și rugby tot în liga secundă. Dar ce este cu discriminarea asta? Mă refer la faptul că Suceava nu are nici o echipă de fete. Nici la handbal, nici la baschet, nici la volei. Așteptările la handbal băieți și la fotbal se vede treaba să sînt mari și că așteptăm degeaba. Primăria Suceava va tăia o parte din banii de la fotbal, din moment ce Foresta nu a reușit promovarea, și ar trebui să taie un pic și de la handbal, dat fiind faptul că echipa gîfîie în prima ligă. Cu banii economisiți ar trebui să înceapă construcția unor echipe de fete. Poate ele sînt mai talentate și mai serioase. Așa că Suceava ar trebui să încerce cu fetele.
Haideți să încercăm cu fetele
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: CS UniversitateafeteForesta Suceavarugbyvolei
Related Content
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, din nou la sport
By
Toni
7 octombrie, 2026
Gheorghe Șoldan, acest Gigi de Suceava
By
Toni
6 octombrie, 2026
În cartierul Burdujeni putea avea loc un adevărat dezastru. Pompierii l-au evitat
By
Toni
5 octombrie, 2026
11 ani de teatru la Suceava. Mulțumiri, Carmen Veronica Steiciuc!
By
Toni
2 octombrie, 2026
Bravo, Beni Atodiresei! Dictatorul arogant Vasile Rîmbu, pus la punct
By
Toni
1 octombrie, 2026
Adrian Mutu, la Suceava. Adrian Mutu, un om pe care te bucuri să-l cunoști
By
Toni
30 septembrie, 2026