În toată lumea asta se bagă bani în modernizarea transportului feroviar de călători, numai la noi se distruge sistematic acest tip de transport. Din cauza inundaţiilor din 2008 şi, mai apoi, a indolenţei conducerii Căilor Ferate Române, linia care leagă Gura Putnei de Nisipitu este nefolosită. Văzînd că nu mai circulă nici un tren prin zonă, oamenii locului au început să fure calea ferată bucată cu bucată. Recent, poliţiştii au descoperit în curtea unui bărbat din Straja două şine de cale ferată, cu care acesta vroia să construiască nu ştiu ce. Respectivul a declarat că nu şi-a dat seama că a comis un furt, în condiţiile în care linia de cale ferată este abandonată. Din pricina furturilor repetate, Poliţia Transporturi Suceava a cerut CFR-ului demontarea liniei cu o lungime de 25 de kilometri. Pe vremuri, de la Gura Putnei la Nisipitu circulau trenuri pline cu navetişti. Astăzi, sînt mai puţini navetişti, din cauză că nu prea mai sînt firme la care aceştia să lucreze. Apoi, numărul maşinilor a crescut considerabil. Pe de altă parte, însă, zona respectivă este una foarte frumoasă şi mulţi turişti ar vrea să o vadă, în special din tren. De aceea, normal ar fi fost ca pensiunile de-acolo şi asociaţiile de turism sucevene să facă presiuni asupra autorităţilor judeţene pentru ca acestea, la rîndul lor, să ceară CFR-ului să refacă linia dintre Gura Putnei şi Nisipitu. În schimb, Poliţia Transporturi solicită desfiinţarea liniei, pentru că s-a săturat să alerge după hoţii de fier. Dar, cine o pune? Dacă oficialii Căilor Ferate Române nu dau semne că ar fi interesaţi de ce se întîmplă acolo, poliţiştii ar trebui să-i lase pe oameni să fure tot ce-i de furat. Mai degrabă, poliţiştii ar trebui să le întocmească manfişiştilor de la CFR dosare penale pentru neglijenţă în serviciu. Ca să nu mai spun că poliţiştii ar fi trebuit să-i salte de mult pe cei care au distrus sau au lăsat să se distrugă căile ferate.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/05/tab-luni-6-mai1.mp3|titles=tab luni 6 mai]
Hoţii mici sînt vînaţi, hoţii mari sînt ignoraţi
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
Magazin non-stop închis. Suceava este unitate militară, nu municipiu reședință de județ
By
Toni
11 iunie, 2026
Casa Prieteniei cu abandonul, din centrul Sucevei
By
Toni
9 iunie, 2026
Zilele Orașului Iulius Mall, în loc de Zilele Sucevei
By
Toni
8 iunie, 2026
Cei doi Nicu, ultimii ”copii” din presa suceveană
By
Toni
5 iunie, 2026