Iaşul cu aeroportul, Suceava cu praful de pe tobă

Pe vremea cînd la conducerea ţării era PDL-ul, iar preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava era liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, s-a obţinut un proiect pe fonduri europene pentru modernizarea aeroportului de la Salcea. Pe lîngă banii de la Uniunea Europeană, Suceava a primit promisiuni de fonduri şi de la Guvern. La timpul respectiv, şefii de la Iaşi crăpau de ciudă şi ţipau că Suceava este avantajată pentru că Gheorghe Flutur are funcţie importantă la vîrful partidului de guvernămînt şi, astfel, poate să deschidă toate uşile. Şi aeroportul de la Iaşi, ca şi cel de la Suceava, are nevoie de bani pentru extinderea pistei, cu scopul de a atrage cît mai mulţi operatori aerieni. Gheorghe Flutur a pierdut alegerile, iar pedeliştii au fost scoşi de la guvernare, pe scaunele lor sărind imediat useliştii. Iaşul are doi baroni locali, cîte unul de la fiecare partid component al alianţei social-liberale: Gheorghe Nechita, primarul municipiului Iaşi şi vicepreşedinte PSD la nivel central, şi ministrul PNL al Transporturilor, Relu Fenechiu. Avîndu-i în spate pe cei doi baroni, Consiliul Judeţean Iaşi a demarat un proiect pentru modernizarea aeroportului. Fără influenţa celor doi la nivel guvernamental, probabil că administraţia judeţeană, care nu poate fi foarte bogată, nu s-ar fi apucat de un proiect în valoare de zeci de milioane de euro. Iaşul s-a mişcat rapid cu actele şi cu licitaţiile, şi este posibil ca în toamnă să înceapă lucrările. Ca un făcut, proiectul de la Suceava este în întîrziere, din cauza lipsei unor aprobări de sus. Cine termină modernizarea aeroportului primul, acela va putea încheia contracte cu operatorii aerieni. Asta înseamnă că dacă Suceava va termina treaba mai tîrziu, s-ar putea să rămînă cu aeroportul gol. Cazul „Aeroportul” arată limpede ce se va întîmpla în cazul în care Suceava va fi înghiţită de o regiune cu capitala la Iaşi. Baronii de la Iaşi vor trage sforile şi vor lua toţi banii, iar Sucevei îi va rămîne doar praful de pe tobă. Aia pe care o va bate pentru a anunţa lumea că urmează o nouă ediţie a festivalului de dansuri, mici şi bere,  „Hora Bucovinei”.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/06/tab-vineri-7-iunie.mp3|titles=tab vineri 7 iunie]

Exit mobile version