Ilie Niţă, un candidat de formă

Secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, aşteaptă cu încredere alegerile generale din 9 decembrie. Chiar dacă în toate sondajele USL are undeva la 55% din opţiunile electoratului, iar partidul domnului Dan se învîrte în jurul a 15%, domnul Bălan susţine că democrat-liberalii vor cîştiga jumătate din mandatele de parlamentar din judeţ. Adică, cinci mandate de deputat şi două de senator. Cînd vorbeşte despre această ţintă ambiţioasă, Ioan Bălan se referă, bineînţeles, şi la mandatul pe care-l va obţine dumnealui. Secretarul general al PDL candidează în acelaşi colegiu în care care a fost ales în 2008, adică în colegiul format din cartierul sucevean Burdujeni şi din cîteva localităţi aflate în apropierea municipiului reşedinţă de judeţ. Pentru a fi sigur că-şi va păstra mandatul, domnul Bălan va trebui să obţină 50% plus din voturi. În proporţie de 99,9%, deputatul Bălan va cîştiga cu mult mai mult de jumătate din voturi. Un prim avantaj al lui Ioan Bălan este acela că toţi primarii din colegiul său sînt de la PDL, ceea ce înseamnă că vor trage în campanie pentru domnul secretar general al partidului. Un alt avantaj este acela că Ioan Bălan s-a aflat într-o permanentă campanie electorală în toţi cei patru ani de mandat şi, de aceea, este cunoscut în zonă. Şi, în fine, un al treilea avantaj este acela că, cel ma probabil, contracandidatul său va fi liberalul Ilie Niţă. Domnul Niţă este un personaj şters pe care nu-l ştiu nici măcar primarii din localităţile din colegiu. Un activist care, de-a lungul timpului, a umblat pe la toate partidele, însă fără a lăsa urme, şi care dacă ar candida singur pentru alegerile de la asociaţia de proprietari ar ieşi al doilea. În urmă cu mai bine de o săptămînă, în cadrul unei şedinţe PSD, cineva a spus că PNL-ul este blat cu PDL-ul în Colegiul 2. Mai exact, că liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, îi face jocurile lui Ioan Bălan. Ca să fiu mai finuţ, o să spun că nu e blat, ci un non-combat.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2012/10/tab-luni-1-oct.mp3|titles=tab luni 1 oct]

Exit mobile version