De obicei se spune că omul sfințește locul, dar cred că funcționează și invers. Faptul că Bucovina e un colț de rai, cu energii deosebite și puteri speciale, e unanim acceptat de toți românii. Păi cine altcineva să se gîndească la liniștea și nevoile creștinilor din țara asta dacă nu un sucevean. Căci noi, credincioșii, votanții, cetățenii am trimis în Parlament reprezentanți care să ne știe voia și nevoia și să ni le și rezolve. Domnul senator PSD de Suceava Ovidiu Donțu s-a tot gîndit cum ar putea el sprijini comunitatea și poporul care l-a trimis acolo să ne crească nivelul de trai. Așa se face că bucovineanului nostru i s-a arătat că trebuie să inițieze un proiect de lege, prin care ziua de 6 ianuarie, Boboteaza, să fie zi liberă pentru ca oamenii să poată merge nestingheriți la biserică. Românii participă la slujba de Bobotează de cînd lumea, dar domnului senator îi păreau probabil stingheri sau pe fugă. S-o fi gîndit că există poate mai mulți amatori pentru întrecerea din apele înghețate sau sculptură în gheață, ambele activități conexe acestei sărbători. Pe de altă parte, e adevărat că la-nceput de ianuarie, plini se sarmale, șoric și răcituri de la Crăciun și Anul Nou, românului numai de muncă nu-i arde iar o zi liberă în plus ar fi prilej numai bun pentru guvern să mărească și mai mult mini-vacanța de revelion, ceea ce-ar însemna că o astfel de măsură e și populară și populistă, deci toată lumea ar fi mulțumită. Proiectul a fost depus la Senat în 19 februarie şi se află în consultare politică. Are toate șansele să treacă și astfel să ne apropiem și noi de țările Europei. Apropos, greu de crezut, dar România este țara cu sărbători publice sau religioase dintre cele mai puține din Europa. Ceea ce nu înseamnă că în România se muncește pe rupte, dar una e să nu muncești pentru că așa zice legea și alta e să nu muncești pentru că așa înțelegi tu să muncești. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, înseamnă că domnul Donțu chiar s-a gîndit să rezolve o chestiune serioasă.
Alina Mihăescu