Întrebarea este: noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Calinic Botoșăneanul, va umbla și el după 166.000 de hectare de pădure, așa cum a făcut-o fostul arhiepiscop, Pimen Suceveanul? Vă reamintesc că este vorba despre suprafața de pădure pe care a administrat-o Fondul Bisericesc Orotodox Român al Bucovinei pînă au venit comuniștii la putere și au desființat organizația. În jurul anului 2000, Fondul a fost reînființat de Înaltul Pimen, dar pe persoana fizică cum se spune. Adică, la fondare au participat persoane fizice și nu reprezentanți ai unor instituții, așa cum se întîmplase cu vechiul fond. Nu se știe cum va acționa noul arhiepiscop în această direcție, însă cert este că acesta a fost îndemnat să o facă în timpul slujbei de întronizare a sa. A făcut-o mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt PreaSfinția Sa Teofan, care a spus: ”Înalt PreaSfinţia Sa este îndatorat ca în împreună-lucrare cu PreaSfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul să păstreze neştirbită credinţa Bisericii Ortodoxe a lui Hristos chiar cu preţul vieţii sale; să dea dovadă în continuare de jertfelnicie în lucrarea pastoral-misionară şi în opera filantropică; să aibă grijă deosebită pentru construcţia de noi biserici şi pentru restaurarea celor existente; să sprijine viaţa parohială şi mănăstirească, să înfiinţeze grădiniţe, şcoli, aşezăminte medicale şi culturale; să manifeste atenţie deosebită faţă de pastoraţia tinerilor, a celor bătrîni şi bolnavi, a copiilor celor plecați la muncă în străinătate; să lupte pentru întoarcerea la credinţă a celor rătăciţi; să ajute pe românii ortodocşi din Bucovina de Nord, precum şi pe cei din Basarabia. Și să se străduiască pentru recuperarea Fondului Bisericesc. Și să aibă dragoste față de toți”. Deci, iată, Înaltul Teofan l-a îndemnat pe Înaltul Calinic să se bată pentru importanta suprafață de pădure. Însă, după cum se poate observa, a făcut-o la și altele. A făcut-o cu jumătate de gură. Probabil că mitropolitul a spus-o ca să o spună, poate din respect pentru memoria lui Pimen Suceveanul, care s-a zbătut mult pentru obținerea celor 166.000 de hectare de pădure. A făcut-o doar așa, fiindcă probabil că Înaltul Teofan este conștient că șansele de reușită sînt minime, dat fiind faptul că în nenumăratele procese pe această temă Justiția nu i-a dat cîștig de cauză Fondului Bisericesc.
Îndemn cu jumătate de gură
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Suceava are și cu ce să iasă în lume. Nu cu multe, dar are
By
Toni
21 august, 2026
Cine nu are o Tatiana Vîntur să-și ”cumpere”
By
Toni
20 august, 2026
Criza de la tv și sărbătorile de la Suceava
By
Toni
19 august, 2026
Festivalul sucevean de Artă Medievală, pe lista temelor pentru vacanță
By
Toni
18 august, 2026
E clar: Vasile Rîmbu va fi candidatul PNL pentru Primăria Suceava
By
Toni
17 august, 2026
Ștrandul Sucevei, și scump, și fără mîncare și băutură de-acasă
By
Toni
14 august, 2026