În anul școlar care s-a încheiat nu de mult, în județul Suceava au avut loc în premieră simulări suplimentare în afara celor stabilite de Ministerul Educației. Pe lîngă simularea Evaluării Naționale și cea a Bacalaureatului propuse de Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Suceava a mai venit cu încă două simulări de fiecare examen. Măsura a fost apreciată de unii elevi, părinți și profesori, dar a fost și criticată. S-a spus că simulările ar fi inutile, că elevii au un stres în plus și că la examenul adevărat nu vor mai fi atît de concentrați.
Însă, rezultatele obținute de elevi de la o simulare la alta au fost tot mai bune, semn că ”antrenamentele” organizate de Inspectoratul Școlar au dat rezultate. La cea de-a III-a simulare a Evaluării Naționale, cea organizată pe 16 și 17 martie de Ministerul Educației, elevii suceveni au obținut rezultate mai bune decît la cele două simulări organizate de Inspectoratul Școlar Suceava. La prima simulare, procentul elevilor de clasa a VIII-a care au luat peste 5 a fost de 61,1% la Română și de 28% la Matematică. La cea de-a doua simulare, procentul elevilor de clasa a VIII-a care au luat peste 5 a fost de 73,29% la Română și de 44,54% la Matematică. La ultima simulare, procentul elevilor de clasa a VIII-a care au luat peste 5 a fost de 74,7% la Română și de 72,69% la Matematică.
În ceea ce privește Bacalaureatul, potrivit Inspectoratului, în noiembrie 2025 rata de promovare a fost de doar 30,3%. Procentul a crescut la 42,8% la simularea din ianuarie 2026 și a urcat la 55% în martie.
La examenul de Bacalureat propriu-zis, la Română, printre altele, elevii de la profilul real și tehnologic au avut de redactat un eseu despre particularitățile unui text poetic aparținîndu-i lui George Bacovia. În noiembrie 2025, la prima simulare a Bac-ului organizată de Inspectoratul Școlar, unul dintre subiecte a fost: redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui text poetic studiat de George Bacovia.
Bacovia atunci, Bacovia acum. Ceva-ceva s-o fi prins de elevi, care cu siguranță că dacă n-au știut la simulare au mers acasă și l-au căutat pe Bacovia.
Așadar, se poate spune, din nou, că ”antrenamentele” organizate de Inspectoratul Școlar Suceava au fost binevenite și că acestea ar trebui să dea acum rezultatele dorite.
Și au început să dea. Județul Suceava este pe un onorant loc IV la nivel național în ceea ce privește rezultatele provizorii la Evaluarea Națională. Rata de promovare în județul nostru este de 83,3%, în timp ce media la nivel național este de 79%.
Ceea ce nu că era de demonstrat, ci se demnostrează: Inspectoratul Școlar Suceava nu a greșit deloc atunci cînd a făcut simulări suplimentare. Din contră.
