Întrebări pentru directorul Spitalului Rădăuţi

Probabil că Dorin Ţibeică, directorul Spitalului Municipal Rădăuţi, a crăpat de ciudă cînd a văzut ce serbare s-a încins la Spitalul Gura Humorului cu ocazia inaugurării liftului. Cînd a văzut pe toate televiziunile şi prin toate ziarele soborul de preoţi şi soborul de politicieni bucurîndu-se în faţa liftului. Domnului Ţibeică trebuie că-i pare rău că nu a fost în centrul atenţiei, dar vina nu-i aparţine. Vina este a celor care au condus unitatea medicală rădăuţeană înaintea domniei sale şi au făcut lift. Aşa că Dorin Ţibeică nu a mai avut ce să construiască şi să inaugureze. Însă, domnul Ţibeică, om gospodar de felul lui, n-a dezarmat şi s-a apucat de făcut altceva. De pildă, i-a transformat pe paznici în brancardieri. Acest lucru s-a aflat cînd un consilier local a întrebat în şedinţă unde sînt paznicii spitalului şi de ce unitatea medicală a apelat la serviciile unei societăţi de protecţie şi pază. Domnul Ţibeică, fost consilier local PDL şi fost şi actual protejat al primarului PDL, Aurel Olărean, a spus că paznicii au ieşit la pensie, iar cei care n-au vîrsta de pensionare au fost angajaţi pe alte posturi. Directorul Spitalului Rădăuţi a mai spus că este mult mai rentabil să ai contract cu o firmă de protecţie şi pază. Poate că aşa stau lucrurile, însă Consiliul Local Rădăuţi are datoria să verifice. Ar trebui să vadă cum a fost angajată firma respectivă, cum asigură aceasta paza unităţii medicale şi care este valoarea lunară a contractului. Apoi, ar trebui să întrebe cîţi bani cheltuia spitalul cu plata paznicilor şi dacă nu cumva unitatea medicală era păzită mai eficient de către angajaţii acesteia. Totodată, cum de-a reuşit să-i mute domnul Ţibeică pe paznici de pe un post pe altul, în condiţiile în care angajările în sistemul medical sînt în continuare blocate? Iar derogări se dau numai în cazul medicilor, şi nu pentru paznici ori pentru brancardieri. Deci, Dorin Ţibeică ar avea de răspuns la multe întrebări. Numai să aibă cine să i le pună.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/04/tab-joi-25-apr.mp3|titles=tab joi 25 apr]

Exit mobile version