Ministerul Educaţiei se consultă în această perioadă cu profesorii, elevii şi studenţii în vederea concretizării noii Legi a Educaţiei, a anunţat ministrul Sorin Cîmpeanu. Daţi-mi voie să nu cred această informaţie sau să cer clarificări precise asupra însemnătăţii sintagmei „în această perioadă”. Sîntem în miezul vacanţei de vară. Şi profesorii şi elevii sînt plecaţi care-ncotro sau sînt acasă cu gîndul la orice altceva decît la şcoală. Aşa e şi sănătos de altfel să se întîmple pentru ca din septembrie, cînd va începe anul şcolar, să fie odihniţi şi eficienţi. Cine spune că în această perioadă există o dezbatere publică pe tema legii educaţiei, ori e rupt complet de realitate, ori umblă cu cioara vopsită şi aruncă praf în ochi. O mînă de lucrători în Ministerul Educaţiei, cîţiva membri de sindicat sau cine ştie ce elev reprezentînd Consiliul Naţional nu înseamnă parteneri de dialog pentru o lege. Pentru niciuna, darămite pentru una de importanţa celei a educaţiei. Oricîte zeci de mii de profesori ar reprezenta o federaţie sindicală, o dezbatere făcută cu şefii de instituţii nu se cheamă că e publică. Trecînd peste asta, aflăm că se propune ca învăţămîntul obligatoriu în România să fie de 12 clase. Într-o ţară ca a noastră se justifică obligativitatea educaţiei, să nu uităm însă că şi atunci cînd fac cele 12 clase de bună voie, cam jumătate din absolvenţii de clasa a XII-a nu reuşesc să obţină o diplomă de bacalaureat. Şi-atunci care să fie scopul? Înmulţirea liceelor ce reuşesc „performanţa” de a nu avea nici măcar un absolvent cu bacalaureatul luat? O altă propunere din noua lege face referire la titlul de doctor care, cică, ar putea fi retras mai uşor. Păi nu mai bine facem o modificare legislativă şi de sistem prin care a c o r d a r e a titlului de doctor să se facă mai greu, mai serios, mai responsabil? Iar punem căruţa înaintea calului. În acelaşi context, a menţionat ministrul Sorin Câmpeanu că există totuşi şi revendicări comune, susţinute de toate categoriile implicate în demers: profesori, studenţi, elevi, sindicalişti. Toată lumea vrea ca în noua lege să se regăsească procentul de 6% din PIB alocat Învăţămîntului. Nu cumva să lipsească! Ori îmi scapă mie ceva esenţial, ori canicula a făcut ravagii. Acest blestemat procent de 6% există pe hîrtie de ani de zile şi este ignorat fără jenă de oricine ajunge la guvernare. La ce foloseşte o astfel de prevedere, atîta vreme cît n-are nicio valoare? E aceeaşi lege care defineşte învăţămîntul ca prioritate naţională şi atît. Singura explicaţie este că ăştia sînt în vacanţă şi, din plictiseală, se joacă de-a şcoala.