Probabil că începînd de ieri, Ovidiu Donțu, fost senator de Suceava în mandatul 2012 – 2016, este cam supărat. Trebuie să fie mîhnit, pentru că prea vorbea cu patos despre obligativitatea ca marile lanțuri de magazine să fie obligate să vîndă produse românești într-o anumită proporție și chiar a construit un proiect de lege în acest sens. Ei, bine, joi, 2 iulie 2020, Comisia Europeană a decis să închidă procedura de infringement demarată împotriva României cu privire la măsurile restrictive privind produsele alimentare străine. Acţiunea Comisiei viza o lege care favoriza produsele alimentare interne în detrimentul produselor similare importate. Conform Comisiei Europene, ”acest lucru este contrar cu regulile UE privind libera circulaţie a bunurilor. După scrisoarea de notificare oficială trimisă de Comisie şi a dialogului ulterior cu autorităţile române, legea cu privire la produsele alimentare a fost amendată şi restricţiile privind libera circulaţie a bunurilor au fost eliminate”. O prevedere din legea la care lucrase suceveanul Donțu obliga marile rețele de magazine să expună la raft, în proporţie de 51%, produse româneşti. Nu știu cum naiba, dar alte state din Uniunea Europeană, estice și ele, pot să le impună niște reguli asemănătoare supermarket-urilor occidentale, însă România nu poate. Și acum am să mă refer la propagandistul pur sînge Dumitru Mihalescul, care pentru a mai prinde un mandat de deputat PNL este în stare să spună toate prostiile și minciunile din lume și să facă niște promisiuni greu realizabile. Referindu-se la planul de relansare a economiei conceput de PNL, domnul Mihalescul a declarat: ”Planul liberal pentru economia românească este opusul modelului economic socialist, pentru că sprijină firmele românești și producția în România, nu importurile masive din alte țări, așa cum s-a întîmplat ani la rîndul cu PSD la guvernare”. Și-acum la luptă, domnule deputat, la luptă pentru protejarea produselor românești! Hai că am glumit. Stai liniștit pe scaun și gîndește-te la niște goange noi.
La luptă, domnule deputat, la luptă!
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026
Creșe n-avem, dar propaganda lui Vasile Rîmbu vă place?
By
Toni
8 octombrie, 2026
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, din nou la sport
By
Toni
7 octombrie, 2026
Gheorghe Șoldan, acest Gigi de Suceava
By
Toni
6 octombrie, 2026
În cartierul Burdujeni putea avea loc un adevărat dezastru. Pompierii l-au evitat
By
Toni
5 octombrie, 2026