O fi Guvernul de la Bucureşti unul de tehnocraţi dar asta nu înseamnă că-s chiar aşa, de capul lor. Din luna mai a anului trecut, în Parlamentul României s-au instituit „Ora premierului” şi „Ora ministrului” ca metode de control parlamentar asupra guvernului. N-au inventat ai noştri roata, căci componenta există în mai multe ţări europene, dar o folosesc şi se bucură pe deplin de noul instrument. Mai ales de cînd cu executivul tehnocrat, trebuie să fie o anume satisfacţie să ştii că ministrul cutare e la cheremul tău de ales al neamului. După ce luni, Dacian Cioloş a participat la „Ora prim-ministrului” pe tema criteriilor de desemnare a noilor prefecţi, marţi a venit rîndul ministrului Sănătăţii, Patriciu Andrei Achimaş, invitat în Senat pentru a prezenta situaţia din domeniu. Şi, din păcate, sînt multe de dezbătut, de ştiut şi încă de aflat în Sănătate. Necesitatea imperioasă de a rezolva măcar parte dintre problemele din acest domeniu motivează pe deplin solicitarea senatorilor de a-l lua la întrebări pe ministru. De neînţeles însă este atitudinea senatorilor care, de bune intenţii şi interes crescut ce aveau pentru subiect, nici nu s-au deranjat să vină în plen. Trei sferturi dintre senatori au lipsit, marţi dimineaţa, la dezbaterea la care a participat ministrul Sănătăţii. Patriciu Andrei Achimaş a ajuns în sala de plen a Senatului la ora convenită, 9.30, pentru a vorbi la „Ora ministrului” însă în sală erau doar cîţiva senatori. În jur de 10.00, s-a făcut apelul nominal pentru verificarea cvorumului necesar începerii şedinţei. Doar 82 dintre cei 183 de senatori ai României erau la serviciu, arătîndu-şi interesul deosebit pentru chestiuni precum salarizarea unică a personalului medical şi sanitar sau programul de rezidenţiat. Exista chiar şi rubrică „şi altele” unde probabil, erau chestiuni de genul nou-născuţi suferind de sindromul hemolitic-uremic sau infecţii nosocomiale care continuă să facă victime în toată ţara. E drept că şi doctorul Patriciu Andrei Achimaş s-a cam decredibilizat în ultima vreme cu ieşirile sale, cu declaraţiile, dar asta e problema domniei sale. Ministrul Sănătăţii rămîne ministru pînă la proba contrarie, iar faţă de funcţie chiar şi atotputernicii parlamentari ar trebui să arate un minim respect. Acela de a fi prezenţi la o convocare făcută de ei înşişi. Dar cînd te gîndeşti cine sînt de fapt trimişii noştri în Parlament şi la definiţia cuvîntului „respect”, totul devine clar.
Alina Mihăescu