
Managerul Spitalului Fălticeni, Mircea Lupu, crede că anumite cercuri politice sînt interesate să blocheze reluarea construcţiei Spitalului Nou din Fălticeni. Un spital a cărui construcţie a fost începută, doamnelor şi domnilor, înainte de 1989. Domnul Lupu a făcut afirmaţia ca urmare a apariţiei unor materiale de presă negative la adresa unităţii medicale, după ce ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a fost la Fălticeni şi a promis 10 miliarde de lei pentru continuarea construcţiei. Mircea Lupu este în aceeaşi minte cu toţi cei care cred că tot ce apare în presă reprezintă o comandă din partea cuiva. Domnul Lupu a fost numit la conducerea Spitalului Fălticeni de către primarul PD-L, Vasile Tofan. Asta înseamnă că cercurile politice care se împotrivesc proiectului despre care vorbeşte Mircea Lupu aparţin PNL şi PSD, adică Opoziţiei. Despre un cerc al PNL nu putem vorbi la Fălticeni fiindcă în zona respectivă PNL-ul este ca şi inexistent. Atunci rămînem cu un singur cerc, cel al PSD. Din acest cerc fac parte deputaţii PSD de Fălticeni, Ioan Stan şi Cătălin Nechifor, şi senatorul PSD de Fălticeni, Gavril Mîrza. Deputatul Stan, care este parlamentar de Fălticeni din 2000, a fost un avocat constant al spitalului fălticenean. Iar senatorul Mîrza, atîta vreme cît a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a ajutat şi el unitatea medicală fălticeneană. Aşadar, cercurile politice despre care vorbeşte managerul numit pe criterii politice la conducerea Spitalului Fălticeni există, dar lipsesc cu desăvîrşire. Deci, nimeni nu are nimic cu reînceperea lucrărilor de construcţie a Spitalului Nou din Fălticeni. Cu toate că ar trebui să aibă. Pentru ce să bagi bani în nişte betoane situate la numai 25 de kilometri de municipiul Suceava, unde există un spital încăpător şi destul de bine dotat? Şi e vorba despre foarte mulţi bani. Pentru terminarea lucrărilor e nevoie de 710 miliarde de lei. Aşa cum spuneam, ministrul Attila a promis 10 miliarde de lei. Diferenţa dintre cîţi bani trebuie şi cîţi bani se dau este enormă şi, de aceea, este aproape sigur că spitalul nu va fi gata niciodată. Ceea ce înseamnă că 10 miliarde lei vor fi aruncate pe fereastră, iar de bani se vor bucura doar cei care-i vor prinde. Adică, patronii firmelor de construcţii alese cu profesionalism de către primarul Vasile Tofan şi directorul Mircea Lupu.
tab joi 11 nov