Luni, 25 octombrie, în ziua în care a depus jurămîntul pentru a doua oară ca prefect al județului Suceava, Alexandru Moldovan a promis că în primul și în primul rînd își dorește să se implice eficient în combaterea pandemiei. La ora actuală vaccinarea este pe o curbă ascendentă. Însă, curba asta s-ar putea blegi dacă nu merge vaccinul la om acasă. Ei, nu chiar acasă, ci pînă în comuna lui. Pînă la oraș, acolo unde sînt centre de vaccinare, este drum lung și în plus sînt cozi uneori. Deci, iată un factor descurajant. De aceea este nevoie de cît mai multe caravane de vaccinare care să bată județul. Totodată, domnule prefect, ar trebui să angajați o discuție cu primarii, care să-i convingă pe medicii de familie să se implice în campania de vaccinare. Medicul de familie este mai aproape de om, iar omul îl cunoaște și are încredere în el. Pentru asta ați face bine să vă întîlniți și cu reprezentanții medicilor de familie, cărora, în calitatea dumneavoastră de reprezentant al Guvernului în teritoriu, să le promiteți că-și vor primi banii la timp pentru activitatea prestată. E nevoie de această promisiune, fiindcă pînă în prezent au fost mari întîrzieri la plata personalului din centrele de vaccinare. Mai trebuie și o întîlnire cu Colegiul Medicilor Suceava, căruia ar trebui să-i cereți sprijinul. Apoi, domnule prefect, trebuie să le amintiți clinicilor private care au contract cu Casa de Sănătătate că au datoria morală să se implice în combaterea pandemiei. Ar trebui să facă și ele cîte un vaccin, de exemplu, nu doar să încaseze bani pe testele Covid pe care le efectuează. Și-acum, la treabă, domnule prefect!
La treabă, domnule prefect!
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Alexandru MoldovanprefectSuceavaVaccinare
Related Content
Dacă la Suceava o să fie polivalentă, la ce mai trebuie o sală pentru spectacole la Salcea?
By
Toni
4 noiembrie, 2026
Renumitul medic ortoped Razvan Bandac și-a aflat locul - doar în sala de operații
By
Toni
3 noiembrie, 2026
Primăria Suceava, cît pe ce să dea 1,2 milioane de euro pe niște cai verzi de pe pereți
By
Toni
2 noiembrie, 2026
Spital municipal la Suceava, o abureală. Cu ce, cu cine și pentru ce?
By
Toni
30 octombrie, 2026
Unii cu ministeriatul, alții doar cu pozatul
By
Toni
29 octombrie, 2026
Renumitul medic Dorin Achiței a demisionat. Consiliul Local Suceava a pierdut, pacienții au cîștigat
By
Toni
28 octombrie, 2026