Locomotive sau vagoane?

O analiză a agenţiei Mediafax făcută în baza rezultatelor sondajelor de opinie comandate de PSD, vine cu două veşti pentru USL Suceava. Vestea bună este că USL are multe procente peste 50, iar vestea proastă este că va pierde alegerile. În judeţul Suceava, 64% dintre cetăţenii cu drept de vot ar alege USL, însă numai 26% dintre aceştia ar vrea ca liderul Organizaţiei Judeţene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, să devină preşedinte al Consiliului Judeţean. În schimb, 43% dintre suceveni ar dori ca tot liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, să fie şeful administraţiei judeţene. Astfel se explică moliciunea domnului Nechifor. Adică, omul este conştient că va pierde alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava şi, de aceea, nu se agită. Din cînd în cînd acesta mai face cîte o conferinţă de presă, dar numai ca să nu-l uite lumea şi ca să nu-l certe conducerea centrală a partidului că nu are activitate. În ceea ce priveşte intenţiile de vot pentru Primăria Municipiului Suceava, presupusul candidat al USL, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, Ştefan Alexandru Băişanu, ar obţine doar 25% din voturi. Asta în condiţiile în care actualul primar PDL, Ion Lungu, ar fi votat de 43% dintre alegători. Astfel se explică de ce domnul Băişanu nu a declarat ferm că va candida pentru Primăria Suceava şi de ce acesta, conform unor surse credibile, caută candidat. Un om pe care să-l sacrifice, doar pentru ca dumnealui să nu fie învins într-o bătălie electorală pentru a treia oară în ultimii 8 ani. Şi, astfel, să rişte să fie demis de conducerea centrală a partidului din funcţia de preşedinte, o decizie care nu i-ar mai permite să se pună pe o poziţie cîştigătoare pe lista pentru alegerile parlamentare. Chiar dacă nu cred că vor putea schimba situaţia prezentă acum în sondaje, domnii Nechifor şi Băişanu au datoria să se lupte pentru a atrage cît mai multe de voturi pentru alianţă şi, implicit, pentru a cîştiga cît mai multe posturi de consilier local şi de consilier judeţean. Asta, dacă nu vor ca, la fel ca în prezent, PSD şi PNL să nu aibă nici un cuvînt de spus în Consiliul Judeţean Suceava şi în Consiliul Local Suceava. Adică, domnii Nechifor şi Băişanu ar trebui să demonstreze că pot fi locomotivele electorale ale USL. Asta, dacă nu cumva se mulţumesc cu statutul de vagoane trase pe linie moartă sau cu unele aflate la locomotiva PDL.tab joi 4 aug

Exit mobile version