Nu știu cît va mai dura, dar sigur nu s-a consumat de tot replica referitoare la locuințele făcute în perioada comunistă, la recordul demn de toată lauda privind blocurile ridicate la oraș pentru popor. Această tară ne va bîntui mult și bine drept pentru care nu se va repara degrabă nici situația statistică potrivit căreia România are cel mai vechi stoc de locuinţe din UE. Potrivit unui studiu IRSOP, în ţara noastră există circa trei milioane de apartamente construite înainte de `89, majoritatea avînd nevoie urgentă de reparaţii, ceea ce nu se prea întîmplă pentru că nu prea au oamenii cu ce să le facă. Remarcabil e faptul că materialele de construcţii ne costă la fel de mult ca în Austria, dar avem salariile de şase ori ori mai mici. Ca urmare, și pentru reparații, românii apelează la creditul bancar. Este singurul mod prin care își pot îmbunătăți condițiile de locuit. Dacă e să fim sinceri cu noi înșine, milioanele de locuințe oferite de generosul stat comunist sunt de fapt, orice altceva, numai case nu. 40- 50 de metri pătrați pentru o familie cu patru membri, dacă e să facem o medie, nu se cheamă confort sau trai. Pur și simplu nu se cheamă casă. Știu că se poate și mai rău, că Rusia și China ne-au dovedit imposibilul, dar noi ne dorim totuși un standard specific occidentului „desuet”. Vrem să ne bucurăm de un spațiu comun al membrilor familiei, numit living, de intimitatea dormitoarelor și, să nu fim ipocriți, tare ne-ar mai plăcea tuturor să avem o curte. Nu de alta, dar trebuie să avem unde face grătarul cînd ne vizitează prietenii și stăm de vorbă cu nostalgie despre cît de bine era pe vremea lui Nea` Nicu și cum făcea el de toate și dădea la toată lumea. Și nici la coada Europei nu eram. Ce vremuri! Ducă-se pe pustii!
Alina Mihăescu