La începutul lunii martie a acestui an, la propunerea președintelui Organizației Județene Suceava a PSD, șeful Consiliului Județean Gheorghe Șoldan, primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a fost suspendat din partid pentru 6 luni. La cîteva zile distanță, terasa restaurantului ”Taco Loco” din centrul Sucevei, al cărui patron este Lorand Ercse, a fost desființată de Primărie. Lorand Ercse este secretarul general al PSD și a căzut la mijloc în conflictul dintre Gheorghe Șoldan și Vasile Rîmbu, conflict care continuă și în ziua de azi cu și mai multă intensitate. Nu a contat că decizia lovește în sute de suceveni și invitații lor din țară și din străinătate, care au organizat acolo întîlniri de familie sau prietenești și zile de naștere pentru cei mai mici sau pentru cei mari și care mai doreau să organizeze, importantă era răzbunarea pe un om care s-a aflat de partea nepotrivită a baricadei politice, acesta devenind astfel victimă colaterală.
Lorand Ercse nu a făcut scandal public, ci a preferat să înghită și să tacă. Domnul Ercse a lucrat toată viața lui în privat, la început ca angajat, apoi ca proprietar al unor afaceri, cea mai cunoscută publicului larg fiind restaurantul ”Taco Loco”. Așadar, acesta are experiență în administrarea unei societăți, chiar dacă ACET este poate cea mai mare companie din județul Suceava, cu un număr mare de angajați, cu un număr uriaș de beneficiari și, implicit, cu un număr mare de probleme care trebuie rezolvate rapid. Însă, la ACET, domnul Ercse nu va fi singur, acolo existînd un colectiv care, de ani de zile, știe ce are de făcut. Fără experiența sa în afaceri, domnul Ercse nu ar fi avut ce căuta în fruntea operatorului regional de apă și canal, dar fără o proptea politică puternică, acesta nu ar fi fost numit niciodată director la o firmă de utilitate publică. Propteaua lui Lorand Ercse este președintele PSD Suceava, Gheorghe Șoldan. Deci, în cazul domnului Ercse, PSD-ul i-a luat, dar tot PSD-ul i-a dat, fie numele PSD-ului lăudat. De către domnia sa, evident.
