
O dată la două săptămîni, Putna este destul de aglomerată și datorită noului stadion din localitate, stadionul cu gazon natural și cu peste 700 de locuri în tribune care a fost construit cu 3 milioane de euro prin Compania Națională de Investiții. Stadionul de la Putna, cel mai cochet stadion din județul Suceava, reprezintă un adevărat magnet nu doar pentru putneni, ci și pentru oameni din localitățile învecinate. În tribune iau loc și multe doamne, domnișoare și copii, semn că, de regulă, spectatorii nu aruncă una-două cu înjurături așa cum se întîmplă pe alte stadioane. Apoi, cojile semințelor consumate nu se transformă în niște ”covoare” la picioarele spectatorilor, ci sînt puse în pungi și sînt aruncate la numeroasele coșuri de gunoi. La intrarea în stadion este un stand la care se comercializează mici în condiții civilizate, iar la stadion sînt cîțiva polițiști și jandarmi tineri care au grijă ca spiritele în interiorul și în exteriorul stadionului să nu se încingă. O investiție elegantă cum este stadionul de la Putna atrage lumea ca un magnet și-i determină pe cei prezenți să se comporte civilizat.
Dacă stadionul ar fi unul obosit, nu ar fi nici atîta lume, iar copiii, doamnele și domnișoarele probabil că ar lipsi. În plus, prin tribune ar fi plin de coji de la semințe. Duminică, 27 octombrie, a fost o vreme foarte frumoasă, iar lovitura de începere a partidei dintre Bradul Putna și Cetatea Suceava 1932 a fost dată de soții Ionela și Marius Cozmiuc, multipli campioni la canotaj. Deci, încă două elemente care au mărit puterea ”magnetului” Putna.
