Prezentarea unui punct de vedere şi mai ales publicarea lui presupune şi asumarea unui risc. Cu atît mai mult atunci cînd se poate intui că opinia este contrară unei mase largi şi poate declanşa un tsunami de antipatie. Îmi voi asuma această provocare, cu riscul de a-mi face duşmani. Găsesc, deși arareori, că pe la Parlament trec totuşi şi proiecte normale şi deloc lipsite de importanţă pentru societatea la care visăm. Îndrăznesc să cred că astăzi e mai aproape de realitatea dorinţa multora ca fumatul în spaţiile publice să nu mai fie permis. Pentru unii chestiunea fumatului ar putea părea frivolă şi mai ales lipsită de consistenţă. Cel mai probabil faptul că propunerea de modificare a Legii nr. 349/2002 a primit, marţi, raport favorabil de la Comisia de sănătate şi familie din Camera Deputaților şi graţie contextului în care ne aflăm. Incendiul de la Colectiv a relansat dezbateri pe marginea acestui subiect. Unii patroni de cluburi spun că n-au cum să monteze sisteme de stingere a incendiului cu duşuri în tavan pentru că din cauza fumului de ţigară senzorii ar declanşa apa. Înţeleg totuşi că e o falsă problemă pentru că există sisteme care se declanşează nu la fum ci la temperatura aerului. Cu alte cuvinte, se poate şi cu fumători. Problema fumatului în spaţii publice însă e alta şi cu precădere în cluburi şi restaurante – locurile care animă cel mai tare spiritele fumătorilor atunci cînd vine vorba de interzicerea fumatului. Fiecare îşi vede interesul, are pretenţia ca atunci cînd a ieşit să se relaxeze să fie lăsat să se relaxeze. La un pahar de limonadă şi-o ţigară le place multora să audă şi-o cîntare live dacă se poate. Probabil că doritorii de relaxare în orice condiţii, nu s-ai gîndit un moment, nu la noi, ceilalţi cărora ne e greu să le fim vecini, ci la artişti. E un efort fizic redutabil să cînţi o oră două, inspirînd adînc fumul emanat de peste 100 de persoane. Există artişti, culmea fumători, care îşi doresc să cînte în cluburi în care nu se fumează, cunosc artişti care au anunţat că nu vor mai cînta în cluburi în care fumatul este permis. Pînă la urmă, chestiunea se dezbate de prea multă vreme, dar se poate discuta în continuare chestiunea în spaţiul public, chiar la o ţigară, dar să nu fie în locurile sus menţionate. De-a lungul anilor, am fost în ambele tabere, deci unii ar zice că fac parte din categoria cea mai rea a foştilor fumători. E drept că unii foşti fumători ar putea fi mai îndîrjiţi cînd vine vorba de fumat, dar asta se explică tocmai prin faptul că ştiu cum e în ambele situaţii, adică vorbesc în cunoştinţă de cauză. În afară de prieteni, pe care îi iubesc cu adevărat, nu am încercat niciodată să conving vreun fumător să se lase. Nici acum n-o voi face, doar îmi exprim dorinţa de a trăi într-o societate rezonabilă, decentă, prietenoasă, curată şi în interesul tuturor. Sînt ţări europene pe care nimeni nu le-ar fi crezut în stare să adopte o astfel de lege privind interzicerea fumatului în spaţii publice şi să o şi respecte. Italia e un exemplu de bune practici unde interzicerea fumatului nici n-a închis restaurante şi cluburi, nici n-a declanşat nevroze şi sevraje colective. Iar dacă ei au putut, atunci am încredere că se poate şi la noi. E un punct de vedere, cel puţin frumos mirositor.