Abia de curînd am aflat că medicul cardiolog Alexandru Calancea este un credincios practicant. Unul care ține postul Paștelui și care, pentru că a apărut o problemă complicată la Spitalul Județean Suceava, al cărui manager este, ține și post negru din cînd în cînd. Domnul Calancea, în loc să fie factor moderator și mediator, a fost un factor perturbator și din această cauză a apărut un uriaș scandal la Compartimentul de Cardiologie Intervențională. Doi dintre medici, pe care dumnealui i-a tras pe linie moartă, sînt acum așteptați să revină tot de către dumnealui. Aceștia, după afirmațiile domnului Calancea, nu trebuie decît să semneze fișa postului. Pentru asta, managerul a spus că se roagă și că postește. A declarat Alexandru Calancea: „Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi ca cei doi medici să vină să semneze fișele de post cît mai repede. Am intensificat rugăciunile, am diversificat paleta de rugăciuni și postul e mai intens. Am trecut și la porțiuni de post negru”. Și acum două bancuri cu Bulă. Bulă se tot ruga la Dumnezeu să cîștige la Loto 6/49. O seară, două, iar în cea de-a treia seară s-a auzit vocea lui Dumnezeu care i-a spus: ”Bulă, te ajut, dar numai joacă o dată”. Dumnezeu l-ar ajuta și pe domnul Calancea, numai că acesta nu ”joacă”. Nu ”joacă” așa cum ar trebui. Într-o dimineață, Bulă s-a trezit fără chef de viață și le-a spus părinților că nu vrea să meargă la școală. Pînă la urmă, după îndelungi rugăminți, părinții l-au covins, reamintindu-i că el este directorul școlii. Poate îi reamintește cineva domnului Calancea că el este managerul spitalului și nu o babă bătrînă cu dinții de lînă, care atunci cînd ajunge la Spitalul Județean Suceava se roagă la Dumnezeu să fie cineva la Compartimentul de Cardiologie Intervențională, ca să-i facă operația de care are neapărată nevoie.
Managerul Spitalului Județean Suceava, Alexandru Calancea, și două bancuri cu Bulă
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Alexandru CalanceaCompartimentul de Cardiologie IntervenționalăSpitalul Județean Suceava
Related Content
Renumitul medic ortoped Razvan Bandac și-a aflat locul - doar în sala de operații
By
Toni
3 noiembrie, 2026
Primăria Suceava, cît pe ce să dea 1,2 milioane de euro pe niște cai verzi de pe pereți
By
Toni
2 noiembrie, 2026
Spital municipal la Suceava, o abureală. Cu ce, cu cine și pentru ce?
By
Toni
30 octombrie, 2026
Unii cu ministeriatul, alții doar cu pozatul
By
Toni
29 octombrie, 2026
Renumitul medic Dorin Achiței a demisionat. Consiliul Local Suceava a pierdut, pacienții au cîștigat
By
Toni
28 octombrie, 2026
Consilierii, pe scaunul celor care decid, Vasile Rîmbu, pe scaunul celui care execută. Și nu invers
By
Toni
27 octombrie, 2026