Numai mîine nu-i poimîine și încep vacanțele de vară. Una dintre destinațiile preferate ale românilor, inclusiv ale sucevenilor, este Turcia. Turcia este preferată pentru ofertele all-inclusive avantajoase, dar și pentru că ai ce vizita dacă îți dorești. Turcii, care știu să facă turism, nu stau pe terase și beau ceai în așteptarea turiștilor, ci trimit avioane pentru a-i aduce pe aceștia. Pe site-ul Aeroportului Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava a fost publicată lista cu zborurile charter care vor fi operate începînd cu luna mai și pînă octombrie. Sînt curse cu destinația Creta, Egipt și Tunisia, dar cele mai multe sînt pentru Antalya. Spre Turcia vor zbura avioane în fiecare zi de luni, joi, vineri, sîmbătă și duminică începînd cu data de 20 mai și pînă pe 7 octombrie. Zborurile vor fi operate de companiile ”Air Bucharest”, ”Hisky”, ”Tarom” și ”Corendon Airlines”. Antalya se află în sudul Turciei, dar nu la granița cu Siria, ci la malul Mării Mediterane. Pe șosea, distanța dintre Antalya și Gaziantep, oraș lovit puternic de cutremurele de la începutul săptămînii trecute, este de aproximativ 600 de kilometri. În linie dreaptă distanța este mai mică. Zecile de mii de morți, sutele de mii de răniți și pagubele materiale făcute de seisme au produs o undă de șoc în întreaga lume, fiind vorba despre una dintre cele mai mari catastrofe naturale care s-a produs vreodată pe fața Pămîntului. Acest lucru va avea efecte și asupra turismului. Probabil că unii dintre cei care au murit, au fost răniți ori au pierdut pe cineva drag și sînt dărîmați din punct de vedere psihic lucrau în industria ospitalității. Asta înseamnă că poate apărea o problemă în ceea ce privește calitatea serviciilor. Însă, mai important este că trebuie să se fi instalat teama, fiindcă Turcia nu mai e un loc sigur. Probabil că în curînd vom vedea lista zborurilor charter spre Antalya modificată, în sensul că unele curse vor fi anulate, pentru că ar merge goale. Unul dintre dezvoltatorii imobiliari suceveni spunea că după începerea războiului din Ucraina mulți oameni s-au retras de pe listele pentru cumpărarea unei locuințe. Seismul puternic din sudul Turciei ar putea să-i determine pe unii suceveni să renunțe să-și mai facă vacanțele în această țară.
Multe curse aeriene Suceava – Antalya. Prea multe
-
By Toni

Exif_JPEG_PICTURE
- Categories: Tableta zilei
- Tags: Aeroport SuceavaAntalyaturiști
Related Content
Suceava, orașul florilor din giratorii
By
Toni
28 aprilie, 2026
Regulamentul parcărilor nu se mai schimbă. Probabil că licitațiile vor fi reluate în curînd
By
Toni
27 aprilie, 2026
Conducerea Primăriei Suceava, o lumînare și o rugăciune pentru numirea unui prefect înțelegător
By
Toni
24 aprilie, 2026
Primăria Sucevei are bici, dar nu are și zăhărel
By
Toni
23 aprilie, 2026
S-a rezolvat! Gura Humorului nu mai are nevoie de șosea de centură
By
Toni
22 aprilie, 2026
Dovada că în Cetatea de Scaun a Sucevei nu se bagă aiurea milioane și milioane de lei
By
Toni
21 aprilie, 2026