Administrația fălticeneană a dărîmat fără milă o clădire emblematică, ridicată tocmai în 1860. Mă refer la corpul principal al Spitalului Vechi, care a fost făcut una cu pămîntul după ce a fost inaugurat noul spital. În noiembrie 2021, invitat la Radio Top, Vasile Tofan declara că administrația a greșit atunci cînd a decis dărîmarea întregii clădiri. Domnul Tofan, fost primar al Fălticenilor în perioada 2004-2012, a spus ce ar fi trebuit făcut: „Paraclisul din interiorul clădirii trebuia reabilitat după modelul vremurilor și remobilat. Păstrarea paraclisului ar fi dat o notă de patina timpului. Acolo putea fi organizat un muzeu pentru o aducere aminte a istoriei unității sanitare și a medicilor care au slujit acolo. În cele două războaie mondiale unitatea a fost spital de campanie. Spitalul Vechi din Fălticeni are o istorie foarte bogată și în timp lucrurile au fost adăugite, lipite”. Și dacă tot a fost pusă la pămînt întreaga construcție a Spitalului Vechi, Vasile Tofan a declarat că pe locul paraclisului ar putea fi ridicat un monument cu o arhitectură care să cadreze cu zona și care să fie dedicat vieții medicale a Fălticenilor. Acest lucru nu s-a întîmplat. Pe 3 februarie 2022, Consiliul Județean Suceava vrea să aprobe documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru muzeul de artă sacră din Fălticeni, care ar urma să fie înființat în clădirea dărăpănată de pe strada Sucevei, unde pe vremuri a funcționat consulatul austriac. Pentru realizarea acestui proiect ar fi nevoie de vreo 2,5 milioane de euro. De ce trebuie aruncați atîția bani pe fereastră? Ce muzeu de artă sacră la Fălticeni, unde autoritățile nu au pic de respect pentru clădirile care duc în spate zeci de ani de istorie? Mai degrabă ar merge un muzeu de varză acră, unul realizat împreună cu autoritățile din Milișăuți, patria verzei murate. Ar fi și mai ieftin și ar fi numai bun după petrecerile dedicate marilor realizări ale administrației fălticenene.
Muzeul de varză acră de la Fălticeni
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Consiliul Județean Suceavaconsulatul austriacFălticenimuzeu de artă sacrăSpitalul Vechi
Related Content
Regulamentul parcărilor nu se mai schimbă. Probabil că licitațiile vor fi reluate în curînd
By
Toni
27 aprilie, 2026
Conducerea Primăriei Suceava, o lumînare și o rugăciune pentru numirea unui prefect înțelegător
By
Toni
24 aprilie, 2026
Primăria Sucevei are bici, dar nu are și zăhărel
By
Toni
23 aprilie, 2026
S-a rezolvat! Gura Humorului nu mai are nevoie de șosea de centură
By
Toni
22 aprilie, 2026
Dovada că în Cetatea de Scaun a Sucevei nu se bagă aiurea milioane și milioane de lei
By
Toni
21 aprilie, 2026
Regulamentul parcărilor din Suceava, blocat. O găleată de cenușă și scuze sau o demisie
By
Toni
20 aprilie, 2026