Nigerianul Chika Odoh a împlinit pe 16 aprilie 21 de ani, iar clubul de fotbal de liga a III-a la care este legitimat, Foresta Suceava, i-a transmis următorul mesaj de felicitare: ”La mulți ani, Chika! Atacantul echipei noastre împlinește astăzi 21 de ani, iar noi îi dorim multă sănătate, fericire și sperăm să înscrie cît mai multe goluri în tricoul Forestei”. Chika a avut o destul de lungă perioadă de amorțire, însă la meciul din deplasare de la Bacău, de la finele săptămînii trecute, a reușit să marcheze din nou, cu o execuție care a demonstrat că are calități de fotbalist. Uneori prestațiile lui dezamăgesc, iar publicul reacționează. Cu mici excepții nu se sare calul. Însă, mai sînt momente cînd cîte un spectator ieșit atunci din peșteră se leagă de culoarea pielii fotbalistului și-l trimite pe acesta la muncile cîmpului. În general, însă, lumea s-a civilizat și nu mai judecă omul după culoarea pielii. Chika este un băiat din îndepărtata Nigerie care a venit în Europa să cîștige și el un ban și, cu puțin noroc, să facă o carieră de fotbalist solidă. Chika din Nigeria este un fel de Vasile din Bosanci, Ghiță din Marginea și Marius din Suceava. Este vorba despre acel Vasile, acel Ghiță și acel Marius care au plecat în Vest să cîștige un ban. Diferența este că unul dă cu piciorul în minge, iar ceilalți dau cu var sau cu vopsea, însă vorbim tot despre niște tineri care au ales să-și caute norocul prin alte țări. Cei care aruncă cu vorbe grele în Chika ar trebui ca mai întîi să se gîndească la cum se simt tinerii noștri care lucrează în Germania, Olanda sau Spania, atunci cînd sînt judecați în primul rînd pentru că sînt români. Revenind la Foresta, aceasta poate fi dată ca exemplu. Și nu mă refer acum la partea sportivă, chit că echipa se află pe primul loc în seria I a Ligii a III-a. După fiecare gol marcat, jucătorii de pe teren și cei de pe banca de rezerve se strîng în jurul antrenorului principal Dorin Goian și se bucură împreună. Înainte de începutul fiecărei partide jucătorii se adună la mijlocul terenului și se încurajează reciproc, iar finalul meciului îi găsește tot împreună și în același loc. La Foresta nu contează nici diferențele de vîrstă, nici culoarea pielii și nici faptul că unii sînt titulari, iar alții rezerve. La urma urmei, și Chika, și Toma, și Ștefan, și Marius, și toți ceilalți jucători ai Forestei sînt niște băieți de la țară sau de la oraș, din România sau din Nigeria, care vor să cîștige un ban și care încearcă să-și construiască o carieră cît mai solidă. Foresta Suceava nu este în prima ligă fotbalistică, dar se află în prima ligă în ceea ce privește civilizația. Că mai scapă ei cîte o înjurătură printre dinți și că mai intră la rupere la adversar, asta e altceva. Nu întîmplător, poate, Foresta este echipa capitalei unui județ în care conviețuiesc pașnic de ani și ani de zile atîtea minorități.
Niște băieți civilizați
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: ChikaDorin GoianForesta Suceava