La conducerea Poliţiei de Frontieră Suceava a fost instalat un comisar şef care, printre altele, este posesorul unei limbi de lemn frumos şlefuite pe băncile şcolii de miliţie, pardon, poliţie. Gheorghe Ieremie, căci despre el este vorba, a declarat că este preocupat de creşterea nivelului de pregătire a personalului şi îndeplinirea cerinţelor Schengen, şi întărirea disciplinei şi ordinii în rîndul personalului propriu în vederea creării unei imagini pozitive Poliţiei de Frontieră. Şi a mai zis domnul Ieremie că va acţiona pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rîndul personalului instituţiei şi structurilor subordonate acesteia, şi pentru o comunicare eficientă cu mass-media în vederea îmbunătăţirii imaginii instituţiei în cadrul societăţii civile. Cred că Gheorghe Ieremie are o limbă de lemn bătută cu cristale Swarovski că prea elegant le zice. Deci, domnul comisar-şef vrea o imagine bună pentru instituţia pe care o conduce. Bravo. Aşa cum haina îl face pe om, aşa şi şeful face instituţia pe care o conduce. O face de rîs sau o face să se simtă mîndră. Pe lîngă faptul că vorbeşte ca din cărţile scrise de nişte miliţieni bătrîni, domnul Ieremie are şi o problemă de mentalitate. Acesta a declarat cu o nonşalanţă soră cu blegul care aşteaptă să-i moaie cineva posmagii: „Fenomenul traficului cu ţigări din zona judeţului Suceava va dispărea doar cînd preţul ţigărilor din Ucraina va ajunge aproape de nivelul celui din România”. Bun, şi-atunci pentru ce Gheorghe Ieremie este plătit cu cît este plătit? De ce bugetul de stat trebuie să alimenteze cu milioarde şi milioarde de lei buzunarele sutelor de poliţişti de frontieră suceveni dacă ei aşteaptă ca Ucraina să scumpească ţigările sau poate ca drobul de sare să le cadă în cap traficanţilor în momentul în care aceştia trec graniţa cu baxurile de ţigări în cîrcă sau în camioane? Cu aşa un şef ca domnul Ieremie, Poliţia de Frontieră Suceava va avea o imagine bună atunci cînd traficanţii de ţigări nu vor mai face contrabandă. Adică, niciodată.
Nonşalanţa, sora blegului
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
Casa Prieteniei cu abandonul, din centrul Sucevei
By
Toni
9 iunie, 2026
Zilele Orașului Iulius Mall, în loc de Zilele Sucevei
By
Toni
8 iunie, 2026
Cei doi Nicu, ultimii ”copii” din presa suceveană
By
Toni
5 iunie, 2026
Lecturi în centrul Sucevei, în zgomot de motoare și de claxoane
By
Toni
3 iunie, 2026