Pe 3 septembrie 2020, Direcția de Sănătate Publică Suceava anunța schimbarea purtătorului de cuvînt al instituției. Se întîmpla la numai o zi sau două după ce purtătoarea de cuvînt trimisese o prostie de comunicat de presă din care nu se înțelegea nimic. Asta, după ce săptămîni întregi tăcuse, de parcă n-ar fi criză sanitară și de parcă Direcția de Sănătate Publică nu ar juca un rol important în această situație. Noua purtătoare de cuvînt este Gabriela Băncilă, care de la instalarea în funcție informează prompt presa, astfel încît veștile care au legătură cu situația creată de noul coronavirus să ajungă rapid la populație. Doamna Băncilă este foarte activă și oferă cu adevărat informații de interes public. Gabriela Băncilă este deschisă în raporturile cu reprezentanții presei și dă impresia că nici o clipă nu-și propune să ascundă ceva din ce ar interesa opinia publică. DSP-ul a făcut o alegere fericită, atît pentru instituție, cît și pentru presă și pentru marele public. Directorul Dinu Sădean se poate concentra acum doar la ce are de făcut, nemaiavînd grija telefoanelor de la jurnaliști, presa nu mai pierde timpul scormonind după informații, iar publicul primește știrile la timp. Cu noua purtătoare de cuvînt, Direcția de Sănătate Publică intră în rîndul instituțiilor din Suceava care tratează cu respect publicul, și nu în bătaie de joc, așa cum o fac alte instituții de stat. Prin noul mod de a comunica, DSP-ul s-a așezat alături de Poliția Județului și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care beneficiază de serviciile a doi purtători de cuvînt profesioniști: Ionuț Epureanu, respectiv Alin Găleată.
O alegere inspirată
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026
Creșe n-avem, dar propaganda lui Vasile Rîmbu vă place?
By
Toni
8 octombrie, 2026
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, din nou la sport
By
Toni
7 octombrie, 2026