Județele Suceava și Botoșani sînt, deja, pregătite pentru reforma administrativ-teritorială despre care se vorbește fără nici o finalitate de cîțiva ani. La granița de Est a județului Suceava nu există nici un semn că acolo ar fi o graniță, semn al fuziunii dintre cele două județe. Între localitatea suceveană Hănțești și orașul botoșenean Bucecea nu există nici un indicator care să arate că s-a terminat județul Suceava și nici un indicator că s-a intrat în județul Botoșani, și invers. Granița dintre cele două județe este reprezentată de rîul Siret, care este traversat de un pod. Pe pod se văd niște urme vagi de asfalt, iar de o parte și de alta a acestuia sînt cam cîte doi kilometri de drum acoperit cu pietriș. Sîntem în anul 2022 într-o țară membră a Uniunii Europene, iar județele Suceava și Botoșani sînt legate de un drum de pietriș. O mare rușine. Tot un drum de pietriș te conduce cale de aproximativ 2 kilometri pînă la barajul de la Hănțești. Este o rușine să nu fie un drum cum trebuie pînă la barajul din care se alimenetează cu apă potabilă localitățile Bucecea, Dorohoi și Botoșani. Consiliul Județean Suceava vorbește despre șosele de centură la Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, una dintre ele urmînd să străpungă munții. Consiliul Județean Suceava vorbește despre drumuri expres și autostrăzi. Însă, același Consiliu Județean nu este în stare să asfalteze niște drumuri județene. Ca să nu mai vorbim de calitatea proastă a drumurilor naționale de la Hănțești și Adîncata. În loc să vorbească despre nu-știu-ce ”avioane”, administrația județeană ar face mai bine să arunce niște lopeți de asfalt pe drumurile județene.
O rușine pentru Suceava, dar și pentru Botoșani
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: BuceceaConsiliul Județean Suceavadrumuri județeneHănțești
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026