În urmă cu aproximativ 10 ani, pe vremea cînd la conducerea Consiliului Judeţean Suceava se afla actualul deputat Gavril Mîrza, s-a derulat un proiect privind construirea de toalete în apropierea mănăstirilor. Proiectul intitulat „Ecologizarea spaţiilor din jurul mănăstirilor” a fost finanţat cu 5 milioane de euro din fondurile Ministerului Integrării şi a însemnat construcţia de parcări şi de toalete în vecinătatea a 20 de mănăstiri. De pe lista cu investiţii nu putea lipsi Mănăstirea Suceviţa. De curînd am constatat personal că parcarea de pe peste drum de Mănăstirea Suceviţa arată bine şi că toaleta situată la cîţiva metri mai încolo este funcţională. Şi, foarte important, curată, în condiţiile în care pînă după ora prînzului trecuseră pe-acolo cîteva zeci de turişti mai mici şi mai mari, mai educaţi sau mai neciopliţi. Foarte interesant este că nu era nimeni să încaseze taxa de un leu şi nici nu cred că stă vreodată cineva acolo pentru a lua banii de la turişti. Pe unul dintre pereţi este montată o cutie din lemn cu lacăt pe care scrie cît este taxa şi un „mulţumesc”. Sînt curios cîţi dintre cei care intră la toaletă lasă cîte un leu în cutie, în condiţiile în care ştiu că nu-i păzeşte nimeni să vadă dacă au plătit sau nu. Sînt la fel de curios să aflu cînd se va învrednici cineva să repare tavanul. O suprafaţă destul de însemnată din cimentul care fusese lipit pe tavan lipseşte şi nimeni nu a catadicsit să pună mîna pe o scară, pe o găleată cu material şi pe o mistrie ca să repare ceea ce s-a stricat. Poate că banii adunaţi din taxa de folosire a toaletei ajung doar pentru materialele dezinfectante şi pentru plata femeii de serviciu, a apei şi a energiei electrice. Însă, din taxa de parcare a autoturismelor şi autocarelor cred că se strîng bani cît să ajungă şi pentru repararea tavanului. Iar dacă nu ajung, ar trebui rugate măicuţele să pună ceva deoparte din ce adună din vînzarea de lumînări şi de iconiţe. E păcat ca turiştii să plece cu o impresie proastă de la una dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate mănăstiri din România.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/05/tab-miercuri-7-mai.mp3|titles=tab miercuri 7 mai]
O scară, o găleată cu ciment şi o mistrie
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026