Lumea se schimbă. Pe termen lung, aş spune dramatic. Dispar popoare, mor limbi. Învăţăm despre ele la şcoală sau ar trebui să învăţăm. Utilitatea unora dintre studii este disputată şi discutată. Acest text n-ar fi început astăzi aşa dacă în şcoală n-am fi studiat limba latină, nici n-ar fi existat, pentru că subiectul este taman predarea limbii latine în şcoli, care se apropie de sfîrşit. Latina e o limbă moartă, pe care Ministerul Educaţiei vrea să o lăsăm şi noi să se odihnească-n pace. E hotărît să facă asta pentru că latina dispare din planul cadru pentru învăţămîntul gimnazial în toate cele trei variante propuse spre dezbatere publică. Profilul absolventului de şcoală din România este prevăzut cu cîteva defecte de fabricaţie, cultura generală deficitară fiind unul dintre ele. Iar rolul limbii latine tocmai ăsta era: pe lîngă puţină istorie lingvistică pentru a înţelege de ce vorbim aşa, mai învăţam şi ceva literatură universală pe care n-am fi citit-o altfel sub nicio formă. Nici astăzi nu ştie multă lume cine e Cicero sau Vergilius, dar dacă şcoala nu ne ajută Pontus Euxinus pe malul căreia a fost exilat poetul Ovidius va fi cunoscut maselor doar prin prisma cluburilor de fiţe din Mamaia. Mi-e teamă că e riscant să lăsăm astfel de informaţii în baza scenariştilor de la Hollywood sau, mai grav, în seama dictonului „cine are de învăţat, va învăţa oricum”. Limba latină a dat mari bătăi de cap tuturor elevilor de clasa a VIII-a, iar celor de liceu care au studiat filologia multe nopţi albe, ceea ce nu înseamnă c-a fost degeaba. Se poate ca şcoala fără latină să fie mai uşoară, dar produsul final va fi categoric mai sărac. Cu siguranţă e nevoie de reorganizarea planului cadru de învăţămînt, mai ales în privinţa cantităţii informaţiilor. Nu e cinstit să vorbim în termeni comparativi despre materii dar ce-o fi oare mai relevant: să ştii proprietăţile înmulţirii matricilor cu scalari sau să-l citeşti pe Horatius ca să ştii cum e să-ţi trăieşti clipa? Lumea va exista şi după ce latina nu va mai fi studiată în şcoală. Numai că va fi altfel şi nu ne vom mai putea gîndi la vremurile trecute în termeni de „O tempora, o mores!”